Şeful administraţiei judeţene, Gheorghe Flutur, a prezentat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, destinaţiile posibile de pe Aeroportul „Ştefan cel Mare” către oraşe din şase ţări europene.
Gheorghe Flutur a spus că cele mai solicitate şi viitoarele destinaţii posibile pentru cursele aeriene din Suceava sunt spre Torino – Italia, Barcelona, Madrid şi Valencia – Spania, Paris – Franţa, Bruxelles – Belgia, Berlin şi Dortmund – Germania şi Dublin - Irlanda. Flutur a precizat că aceste destinaţii au reieşit dintr-un studiu de impact pe care administraţia judeţeană l-a realizat pentru extinderea Aeroportului „Ştefan cel Mare”. El a arătat că după finalizarea acestui studiu, Consiliul Judeţean Suceava a aprobat în şedinţa de ieri alocarea sumei de 135.000 de lei pentru întocmirea unui studiu de fezabilitate pentru extinderea terminalului de pasageri, dar şi pentru amenajarea unui terminal pentru transportul cargo.
Preşedintele CJ Suceava a subliniat faptul că la Aeroportul Suceava sunt necesare investiţii pentru extinderea terminalului, în condiţiile în care Tarom a anunţat suplimentarea curselor spre Bucureşti, dar în acelaşi timp se aşteaptă deschiderea de noi curse externe, iar o companie aeriană intenţionează să deschidă o bază proprie la Suceava, toate acestea ducând la creşterea numărului de pasageri.
„Am aprobat începerea studiului de fezabilitate pentru extinderea terminalului. Din toate cercetările şi studiile reiese faptul că în ultima perioadă, în 2016, comparativ cu 2015, traficul aerian a crescut cu 24% în România. Mai mult, una dintre cele mai mari creşteri a fost înregistrată în Regiunea de Nord-Est”, a explicat preşedintele CJ Suceava.
El a arătat că în cursul anului trecut pe Aeroportul „Ştefan cel Mare” au fost procesaţi 57.000 de pasageri, iar estimarea pentru anul acesta este de 223.000 de pasageri. Gheorghe Flutur a precizat că din studiu a reieşit faptul că două treimi din numărul pasagerilor de la Suceava au folosit cursele externe, cei mai mulţi alegând ca destinaţie Londra – 52,9%, apoi destinaţiile din Italia – 34,7%, Antalya – 11,1%, diferenţa fiind pe cursele interne.
„Tot din studiul realizat au reieşit şi care sunt destinaţiile viitoare posibile, din Italia, Spania, Franţa, Germania, Belgia şi Irlanda. Acum avem acest studiu pentru extinderea aeroportului şi urmează să-l prezentăm Consiliului Concurenţei pentru a ni se preciza care este schema de finanţare posibilă pentru realizarea investiţiilor, astfel încât să ne încadrăm în reglementările europene şi naţionale”, a spus preşedintele CJ Suceava.
El a mai explicat că după finalizarea studiului de fezabilitate, din care va reieşi valoarea investiţiei, Consiliul Judeţean Suceava se va adresa Ministerului de Finanţe pentru a solicita aprobarea contractării unui împrumut în vederea extinderii terminalului pentru pasageri, dar şi pentru construcţia unui terminal cargo.
”Un terminal pentru transportul cargo este extrem de important pentru aeroport. Şi asta pentru că cine va face primul un astfel de terminal ar avea de câştigat şi se va poziţiona în faţă pe această zonă”, a subliniat Gheorghe Flutur.
Până la investiţia propriu-zisă, extinderea actualului terminal s-ar putea face folosindu-se containere moderne pentru creşterea fluxurilor de pasageri. Pe de altă parte, el a spus că până la extinderea terminalului a solicitat conducerii aeroportului, dar şi instituţiilor care asigură transferul pasagerilor, să găsească soluţii pentru recompartimentarea aerogării, pentru a asigura noi fluxuri pentru plecări.
Gheorghe Flutur a precizat că în acest sens deja au fost găsite soluţiile, urmând să fie amenajate două fluxuri pentru plecări. Astfel, pe lângă actualul spaţiu de plecări, un alt flux pentru pasageri va fi amenajat la demisolul aerogării, acolo unde în momentul de faţă se află un salon de protocol.
„În perioada următoare vom avea companii care vor veni să discute despre noi curse, una dintre acestea intenţionând să lase la sol un avion”, a explicat Flutur, acest lucru însemnând deschiderea unei baze aeriene pe aeroportul sucevean.
În acelaşi timp, preşedintele CJ Suceava a declarat că în condiţiile în care procedurile pentru amenajarea unui nou terminal ar putea să mai dureze, dar şi pentru că în perioada următoare se anunţă o creştere a numărului de pasageri, una dintre soluţii pentru a creşte fluxurile de pasageri ar fi extinderea terminalului folosind containere provizorii.
„Este o soluţie provizorie, de avarie, la care au apelat şi alte aeroporturi pentru a putea deservi fluxuri mari de pasageri. Şi dacă numărul pasagerilor va creşte, putem apela la astfel de containere moderne, care vor fi închiriate pentru a amenaja noi fluxuri”, a explicat Gheorghe Flutur.
În momentul de faţă pe Aeroportul Suceava operează companiile Tarom şi Wizz Air, urmând ca din această vară alte două companii să înceapă operarea de curse aeriene către destinaţii de vacanţă din Turcia şi Grecia. (Sursa: Monitorul de Suceava)
Viorel Iliuță: Miza viitorului Parlament este uriașă / Lupta nu s-a încheiat – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024