Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (STPF) Botoşani a anunţat luni dimineaţă prin intermediul unui comunicat că, „în urma unei acţiuni specifice” a depistat „un cetăţean român” care conducea băut la volan. S-a întâmplat vineri seară, când un echipaj de la Dorohoi a oprit în trafic o Dacia, la Mihăileni.
Aceasta era condusă de Cristinel D., un şofer de 34 de ani, de la care mirosea a băutură, aşa că a fost condus la sediul Poliţiei Mihăileni, unde a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 0,66 mg/l în aerul expirat. Conducătorul auto a fost dus apoi la Spitalul Dorohoi pentru recoltare de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Poliţiştii de frontieră au întocmit pe numele lui Cristinel D. dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, documentele urmând a fi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi.
CITEŞTE ŞI:
Poliţia de Frontieră anunţă că un agent a refuzat mită de 1.600 de euro