Polițiștii locali au acordat mai multe amenzi pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
În intervalul 1 - 8 august 2023, în conformitate cu atribuțiile reglementate de Legea nr. 155/2010 – legea Poliției Locale, polițiștii locali au asigurat măsuri pentru menținerea ordinii și liniștii publice pe raza municipiului Botoșani, dar și în domeniile de activitate circulația pe drumurile publice, protecția mediului și activitate comercială.
Pe lângă activitățile specifice întreprinse de polițiștii locali, aceștia au intervenit la un număr de 121 sesizări telefonice primite de la cetățeni, dar și la un număr de 51 de sesizări ale polițiștilor locali din Dispeceratul instituției.
Pentru încălcarea prevederilor legale, polițiștii locali au întocmit un număr de 185 procese verbale de constatare a contravențiilor, sancțiuni fiind aplicate în funcție de gravitatea faptei, cuantumul total al amenzilor fiind de 58.610 lei.
Pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice s-a aplicat un număr de 63 sancțiuni contravenționale, potrivit prevederilor Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, iar faptele constatate și sancționate au fost: tulburarea liniștii publice, consumul de băuturi alcoolice pe domeniul public, apelarea la mila trecătorilor, etc.
Astfel, marți, 8 august 2023, în jurul orei 14:30, pe o bancă din zona Bulevardului Mihai Eminescu nr. 65, a fost surprins un bărbat consumând bere dintr-un pet, motiv pentru care a fost sancționat cu amendă în cuantum de 200 lei.
În jurul orei 18:30, polițistul local din Dispecerat a observat pe una din camerele de supraveghere, o persoană care stătea pe o bancă din Centrul Istoric și părea că a consumat băuturi alcoolice. Ajunși la fața locului polițiștii locali au identificat un tânăr în vârstă de 29 ani, care consuma băuturi alcoolice, dispunând sancționarea contravențională pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 61/1991(r), cu amendă în cuantum de 600 lei.
Cheflii prinși băuți la volan, Moș Crăciun le-a luat permisul
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Alimentele care dispar din magazinele din România în 2025
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Noi angajări la Spitalul Județean, se caută o persoană cunoscătoare la bani
Gabriela Erdic
Dec 26, 2024
Imagini superbe surprinse de un fotograf profesionist la parada de la Botoșani
Gabriela Erdic
Dec 26, 2024
Sebastian Mailat, dorit de patru echipe din Superligă
Gabriela Erdic
Dec 26, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile