Grija pentru combaterea pandemiei cu COVID-19 pălește în fața aranjamentelor politice. Iar un exemplu grăitor este ceea ce se întâmplă în această perioadă în România, unde cea mai mare preocupare a politicienilor PSD este să le facă loc pe funcții managerilor de spitale dați afară de PNL-iști. Sau să le cimenteze posturile directorilor care au scăpat deocamdată de valul de demiteri.
Efectul se va resimți probabil și la Spitalul Județean de Urgență Mavromati Botoșani, unde asistăm din nou la un scenariu prost, într-un film la fel de prost.
Lupta pentru combaterea coronavirusului se duce mai mult politic decât pentru pacienți. Fostul manager Livia Mihalache a fost demisă prin ordin al ministrului Sănătății, pe perioada stării de urgență.
Locul ei a fost luat de medicul Radu Malancea.
Când a expirat starea de urgență, pe data de 15 mai, Livia Mihalache însoțită de avocat și-a luat postul de conducere înapoi. A stat în biroul de manager al Spitalului Județean Mavromati câteva ore până când a venit un al doilea ordin de ministru în care era suspendată și pe perioada stării de alertă.
Medicul Radu Malancea a revenit la conducerea Spitalului Județean Mavromati.
Sunt șanse ca scenariul să se repete și a treia oară, legal acest lucru fiind posibil grație PSD-iștilor din Parlament care au modificat o Hotărâre de Guvern privind starea de alertă și și-au securizat posturile propriilor oameni numiți la conducerea spitalelor.
Pentru a evita eventuale acuze de politicianism, au introdus în anexe și o măsură care prevede obligativitatea Guvernului de a acorda măști pentru persoanele defavorizate.
În consecință, autoritățile publice locale, pentru unitățile sanitare din subordinea lor, exercită atribuția de numire, suspendare și eliberare din funcție a persoanelor care ocupă funcții de conducere în cadrul acestor unități, în condițiile legii.
Ceea ce înseamnă că președintele Consiliului Județean Botoșani, Costică Macaleți, poate emite o dispoziție de eliberare din funcție a managerului Radu Malancea și repunere pe funcție a Liviei Mihalache.
„Noi conducerea CJ-ului consultăm forma juridică a problemei și decidem în consecință. Dar probabil că și noi vom face la fel. Nu mergem pe ce judecă Neamț sau Pitești, dar în principiu da. Managerul de la spital a promovat un concurs și îl tratăm ca atare. Luni sau marți luăm în calcul”,
Costică Macaleți, președintele CJ Botoșani
La fel s-a întâmplat la Argeș și la Neamț. După numai câteva zile, în județul din Moldova președintele CJ l-a demis din fruntea spitalului pe patronul firmei de pompe funebre desemnat de liberali și a numit un medic militar în locul lui.
În august 2019, întreaga organizație PSD Botoșani îi cerea public demisia Liviei Mihalache de la conducerea Spitalului Județean după tragedia de la Secția Săveni unde, fostul primar al comunei Vorniceni, a murit pe treptele spitalului.
„Noi am analizat această situaţie în forul statutar al partidului şi aici, în forul statutar al partidului… Organizaţia judeţeană Botoşani a retras sprijinul d-nei manager Livia Mihalache. Am zis că nu comunicăm acest aspect decât în momentul în care vor fi gata rapoartele instituţiilor abilitate să facă controale”,
declara pe atunci senatorul Doina Federovici, preşedintele PSD Botoşani
Nu se știe când exact managerul de la spital a reintrat în grațiile partidului. Cert este că în actualele vremuri, PSD-iștii botoșănenii strâng rândurile pentru a o repune pe funcție pe Livia Mihalache, managerul contestat inclusiv de colegii medici că a „scăpat” COVID-ul în Spitalul Județean.
De altfel, nu mai este un secret pentru nimeni că Botoșani ocupă locul 5 în clasamentul național al județelor după numărul de cazuri de coronavirus și că 45% dintre cei infectați sunt angajați ai unităților medicale, în mare parte tocmai de la ”Mavromati”.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Plimbarea pe capotă sancționată de Poliție, la volan era o... ea – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 18, 2024
Bărbat căzut de pe bicicletă: Polițiștii locali au chemat ambulanța
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024