Elevii unui liceu de la ţară din judeţul Botoşani au avut o acţiune inedită cu ocazia zilei de 1 Decembrie.
Lungimea drapelului are 103 metri, simbolizând numărul de ani trecuţi de la evenimentele de la 1 decembrie 1918.
Tot în aceeaşi cheie simbolică, drapelul uriaş a fost purtat de 103 elevi. Totodată împreună cu elevii, profesorii voluntari au realizat şi peste 150 de cocarde tricolore care au fost oferite tuturor celor care au participat la această acţiune.
Acţiunea a avut loc la iniţiativa Liceului Tehnologic din localitate, ea beneficiind de susţinerea administraţiei publice locale.
„Acest drapel a fost realizat în 2018, când s-au împlinit 100 de ani de la Marea Unire. Acum, în fiecare an adăugăm câte un metru, pentru a simboliza numărul de ani trecuţi de la evenimentele de la 1 decembrie 1918”, a afirmat primarul comunei Todireni, Petru Toma.
Marşul elevilor s-a desfăşurat pe un traseu care a inclus cele mai importante obiective, printre care şi biserica din Todireni, el finalizându-se pe terenul de fotbal din localitate, acolo unde a avut loc şi un program de cântece patriotice.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Declarația zilei 24 ianuarie 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 24, 2025
Gabriela Erdic
Jan 24, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 23, 2025
Atenție șoferi! CODUL GALBEN de ceață și polei este în continuare prelungit
Redacția Botoșăneanul
Jan 23, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 23, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile