Ieri după-amiază, în jurul orei 16.30, un echipaj de jandarmerie aflat în executarea unei misiuni de menținere a ordinii și siguranței publice, a depistat, în zona străzii Marchian din municipiul Botoșani, un bărbat de 20 de ani și o fată de 15 ani.
Cei doi aveau asupra lor câteva bile din folie de plastic, ce conțineau substanțe vegetale de culoare brun-verzuie, cu miros înțepător.
Având în vedere că exista suspiciunea apartenenței acestora la categoria substanțelor cu efect psihoactiv, cei doi au fost conduși la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani pentru efectuarea de verificări.
Jandarmii au ridicat în vederea expertizării substanțele vegetale găsite și au întocmit acte de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, faptă pedepsită cu închisoare de la trei luni la doi ani sau cu amendă, conform prevederilor Legii nr.143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.
Conform aceluiași act normativ, în cazul deținerii de droguri de mare risc pentru consum propriu, fără drept, pedeapsa se majorează si constă în închisoare de la șase luni la trei ani, la fel ca și pentru îndemnul la consumul ilicit de droguri de mare risc, prin orice mijloace.
Efectivele operative ale Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani au zilnic în atenție, pe timpul misiunilor executate pentru siguranța cetățenilor, prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, sens în care cooperează permanent cu Serviciul Judeţean de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani, către care sunt înaintate actele procedurale întocmite, în vederea continuării cercetărilor.
CLIPUL ZILEI 8 octombrie 2024: A început demolarea scheletului de lângă Parcul Eminescu
Redacția Botoșăneanul
Oct 08, 2024
ANUNȚ de la Modern Calor: CÂND începe depunerea cererilor pentru ajutorul de încălzire
Oana Sava
Oct 08, 2024
Aproape 100 de elevi din Botoșani plini de păduchi la începutul școlii
Oana Sava
Oct 08, 2024
ASTĂZI: Contracte semnate la Primăria Botoșani pentru achiziția de autobuze electrice
Oana Sava
Oct 08, 2024