Antrenorul echipei CFR Cluj, Vasile Miriuță a declarat după victoria, scor 2 - 0 cu Concordia Chiajna din prima etapă a Ligii I că este foarte mulţumit de jocul şi atitudinea elevilor săi, care au marcat de două ori.Coincidenţă, ultima etapă a precedentului campionat a fost disputată de FC Botoşani în compania vişiniilor, pentru ca în acest sezon gruparea locală să debuteze tot cu ei.
Cristian Lopez şi Guima au marcat golurile clujenilor în victoria obţinută cu Concordia Chiajna, potrivit prosport.ro
"Sunt 3 puncte foarte importante, mai ales că noi am plecat în acest campionat de la minus şase. Am marcat două goluri foarte frumoase. Băieţii au făcut ce le-am cerut la pauză. Săptămâna viitoare vom juca la Botoşani, o echipă agresivă ce pune presiune pe adversar şi trebuie să pregătim partida cu atenţie", a spus Vasile Miriuţă.
CFR Cluj a obţinut primele trei puncte în acest sezon, însă echipa antrenată de Vasile Miriuţă este la minus trei în acest moment, după ce a primit şase puncte de penalizare înainte de începutul campionatului, din cauza insolvenţei.
"Ştiam că o să fie un meci foarte greu. Eram pregătiţi pentru contraatacurile Concordiei. A fost important să câştigăm şi să recuperăm punctele pierdute, suntem la minus 3 acum", a spus căpitanul Mario Camora.
În etapa următoare, CFR Cluj va evolua în deplasare, cu FC Botoşani.
Citeşte şi: Antrenorul Clujului, criză de nervi la autocar după ruşinea de la Botoşani - FOTOGALERIE
Tineri avertizați de polițiștii locali după ce s-au „așezat” pe o bancă
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Marius Budăi: PSD este garanția creșterii veniturilor românilor!
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Intervenție la lăsarea nopții, muncitorii de la Apă au remediat avaria
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Mizerie găsită de comisarii de la Garda de Mediu la Dorohoi
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
ANUNȚ Primăria Botoșani privind termenul de plată a taxei de salubritate
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024