Practic, el nici nu a fost nevoit să părăsească biroul din cadrul Palatului Administrativ.
Dorin Birta a declarat că își dorește implementarea a noi proiecte spre binele locuitorilor județului.
„Urmează să fie delegate atribuțiile de către dna președintă. Oricum activitatea pe care am desfășurat-o în mandatul trecut este vizibilă. Îmi doresc să îmi duc mai departe proiectele începute și în derulare la momentul de față, să le finalizăm și bineînțeles să avem proiecte implementate, să avem proiecte noi înspre binele cetățenilor și spre binele comunităților din județul Botoșani. Aceste proiecte nu vor întârzia să apară, chiar în prima ședință dna președintă a și promovat câteva proiecte foarte importante pentru infrastructura județului și nu numai. ”,
Dorin Birta, vicepreședințe Consiliul Județean.
Vicepreședintele a precizat totodată că își dorește o colaborare cât mai bună cu toți factorii de decizie.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Studenții de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” au stat de vorbă cu elevii din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 19, 2025
S-a actualizat prognoza meteo: CÂND revin temperaturile de primăvară
Redacția Botoșăneanul
Mar 19, 2025
Inspectoratul Teritorial de Muncă, anunț pentru patronii care au cel puțin 10 angajați
Redacția Botoșăneanul
Mar 19, 2025
Mașini pericol public în Botoșani, amenzi și certificate retrase de RAR
Redacția Botoșăneanul
Mar 19, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 19, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile