În prima ședință a plenului local din acest an a fost aprobată și rețeaua școlară pentru anul 2017 – 2018.
Cu acest prilej, a apăsat butonul microfonului pentru a lua cuvântul, consilierul local din partea PNL, Cătălina Lupașcu.
Angajată la Liceul Pedagogic pe un post de psiholog liberala a avut o intervenție vis a vis de gradul de ocupare a unității de învățământ și a spațiilor disponibile pentru elevi.
”Mă uit în primul rând la colegii mei din învățământ care știu că este o situație destul de dificilă în sensul în care în 20 de spații de învățământ, respectiv săli de clasă și laboratoare își desfășoară activitatea activitatea peste 1.400 de elevi. În timp ce, la câțiva metri se află Liceul Elie Radu, acolo unde sunt cred eu maximum 300 de elevi care au la dispoziție același spațiu ca și Liceul Pedagogic”,
Cătălina Lupașcu, consilier local PNL
Liberala a spus în ședință că situația ar fi trebuit să fie rezolvată deja la nivelul Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) fără a mai exista lupte politice.
”Îmi doresc ca, printr-un consens, printr-o bună comunicare, să rezolvăm problema acelor elevi care învață până la ora 8 seara și care sunt nevoiți să traverseze orașul dintr-un capăt în altul, la acea oră. Nu știu dacă ceea ce facem noi aici, atunci când aprobăm rețeaua școlară, ar trebui să se întâmple printr-un simplu raport de specialitate și cred că ar trebui să avem date mai amănunțite la numărul de clase sau numărul de elevi”,
Cătălina Lupașcu, consilier local PNL
Ca argumente, Cătălina Lupașcu a adăugat că Liceul Elie Radu, ca unitate depopulată atrage mai multe costuri de la Primărie și propune ca membrii comisiei de educație din CL să vină cu o rezolvare la această situație, în următoarele luni.
I s-a adresat consilierului local Daniela Vicol, care are și calitatea de inspector școlar.
”V-aș sugera să faceți o adresă către Consiliul de Administrație al IȘJ iar următorul inspector școlar general, împreună cu CA va trebui să rezolve această problemă, să studieze dacă este vreo cale legală și dacă este corect, se rezolvă problema pe care ați ridicat-o”,
Daniela Vicol, consilier local PSD
Nu este pentru prima dată când această problemă este ridicată în Consiliul Local, în trecut fiind luată în calcul inclusiv varianta comasării celor două licee.
Vot la CJ pentru două spitale noi, Iftime: Insist foarte mult ca acest proiect să treacă
Oana Sava
Nov 15, 2024
Hai la film! PROGRAMUL săptămânii la Happy Cinema Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Gabriela Erdic
Nov 15, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024