A început chiar în ultima zi a lunii mai, când Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) a anunțat, pe site, organizarea unui concurs pentru ocuparea postului de operator imagine-sunet. Încercase și anul trecut angajarea unui specialist pe acest post, numai că impusese criteriul absolvirii unor studii superioare, condiții în care singurul aspirant a fost eliminat.
După un an a renunțat la această cerință. Instituția se mulțumea doar cu bacalaureat, vechime în specialitatea studiilor de minim șase luni și cunoștințe de operare PC. La capitolul de acte necesare se specifica negru pe alb că sunt necesare, printre altele, ”carnetul de muncă sau, după caz, o adeverință care să ateste vechimea în muncă în specialitatea studiilor, în copie” și ”copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului”.
Aproape o lună s-a oferit posibilitatea celor interesați să își depună dosarele, pentru ca pe 1 iulie ambii candidați, Cristian Gemiga și Mircea Brehuescu, să fie respinși, ambii pe motiv că aveau dosarele incomplete. Primului îi lipsea ”copie a actului doveditor de cunoștințe operare PC”, iar celui de-al doilea ”adeverință care să ateste vechimea minimă necesară de 6 luni în specialitatea studiilor”.
Cristian Gemiga formulează o contestație în care arată că respingerea dosarului său este nejustificată.
”În argumentarea acestei cereri declar că la dosarul de participare era atașată o copie după cartea de muncă din care reiese clar că am fost angajat pe un post similar. Din anunțul 1211 din 31 mai 2016 nu reiese obligativitatea de a atașa documente doveditoare pentru operare PC”.
Cristian Gemiga, candidat.
Se întrunește comisia de contestații, care nu oferă un răspuns direct participantului menționat, ci anunță sec că, ”se hotărăște reluarea concursului (...) la o dată ce va fi stabilită ulterior”.
Cum nu a primit o explicație a respingerii contestației, Cristian Gemiga solicită să i se comunice componența comisiei de evaluare și pregătirea membrilor acesteia. Nu primește nici un răspuns, astfel încât după câteva zile revine cu o reclamație administrativă la legea 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public și cere din nou aceleași informații.
De această dată primește un răspuns care n-ar fi rău dacă ar fi introdus în analele privitoare la îngrădirea dreptului la informare. Managerul CJCPCT Botoșani, intepreta de muzică populară Cornelia Ciobanu, susține pur și simplu că, ”nu vă putem comunica informațiile solicitate” deoarece ar intra în categoria de ”informații cu privire la datele personale”, deși nu i s-au cerut CNP-ul, seria și numărul de pe cartea de identitatea, date referitoare la starea civilă și altele de acest gen.
Ba mai mult, într-o altă adresă i se comunică și că acest concurs este organizat conform prevederilor Regulamentului privind organizarea concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante de la Consiliul Județean Botoșani și unitățile subordonate. CJCPCT este instituție finanțată de CJ Botoșani, iar Consiliul Județean, total contrar poziției exprimate de șefa Centrului de Creație, publică mereu componența comisiilor de concurs.
De altfel, aproximativ în aceeași perioadă, CJ Botoșani a organizat un concurs pentru ocuparea unui post de consilier la Direcția de Investiții și Achiziții Publice, iar la rezultatul final sunt nominalizați, fiecare cu semnătura sa, președintele comisiei, secretarul și cei doi membri.
La CJ Botoșani, nici o surpriză însă: bineînțeles că nu se știa de concursul de la instituția căreia Consiliul Județean îi asigură anual un buget de 800.000 – 1.000.000 de lei. CJCPCT se află printre unitățile de care răspunde direct vicepreședintele de la Dorohoi al Consiliului Județean Botoșani.
”Nu am știut, l-am luat din mers, era anunțat deja când am venit noi. O să verific, nu pot să precizez lucruri pe care nu le cunosc, dar o să verific și o să vă informez mai clar”,
Dorin Birta, vicepreședinte CJ Botoșani.
CITEȘTE ȘI:
Concursul interminabil de la Creație, încă șchioapătă c-un candidat eliminat!
În aceste condiții, Cristian Gemiga, fost operator imagine-sunet la TVR și la două televiziuni locale, solicită să i se comunice decizia de anulare a concursului. După ce pe 6 iulie managerul Cornelia Ciobanu anunțase reluarea întregului concurs, pe 18 iulie, aceeași Cornelia Ciobanu îl informează pe participant că nu poate să îi trimită actul solicitat întrucât concursul, de fapt, nu a fost anulat.
Managerul CJCPCT susține însă că, în realitate, concursul nu a mai avut loc dintr-o eroare de procedură. Mai exact, anunțul a apărut diferit în două publicații.
”Nu s-a ajuns până la desfășurarea probelor. S-a constatat – noi nu am știut - că trebuie să coincidă toate anunțurile și nu au coincis. Am nevoie de un meseriaș ca de aer să aibă cine să lucreze”,
Cornelia Ciobanu, manager CJCPCT.
Potrivit acesteia, cel mai probabil concursul va fi reluat în toamnă. În paralel cu concursul pentru postul de operator imagine-sunet a mai avut loc și unul pentru grafician, la care au fost respinși toți cei trei participanți.
10 angajați plus un manager are CJCPCT
CITEȘTE ȘI:
Cântăreață de la Rapsozi în fruntea unei instituții de cultură
Avertizare DNSC: O nouă fraudă online cu „promoții” primite prin mesagerie
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Burger King deschide primul restaurant din Suceava, în Iulius Mall
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Bărbat din Botoșani dispărut misterios de luni întregi
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024