Polițiștii vor putea utiliza în continuare radare pe mașini neinscripționate și care nu sunt amplasate în locuri vizibile.
CCR a declarat neconstituționale prevederile din modificările legislative privind amplasarea radarelor pe vehiculele poliției pe drumurile publice, în urma reexaminării. Astfel, judecătorii au admis parțial sesizarea de neconstituționalitate a președintelui Klaus Iohannis.
Miercuri, plenul Curții Constituționale a luat în dezbatere, în cadrul controlului anterior promulgării, obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea art.109 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, obiecție formulată de președintele României.
Parlamentul României a votat la jumătatea lunii mai o modificare majoră la Codul Rutier, care prevedea că polițiștii nu vor mai avea dreptul să monteze radare pe mașini care nu sunt inscripționate și pe mașini care nu sunt vizibile pentru șoferi. În plus, legea respectivă prevedea că polițiștii sunt obligați să poarte uniformă specifică și să folosească radare pistol doar la cel mult 10 metri depărtare de mașina de poliție.
Teoretic, legea ar fi intrat în vigoare după ce ar fi fost promulgată de președinte și publicată în Monitorul Oficial. Cu toate acestea, președintele Klaus Iohannis a contestat legea la Curtea Constituțională a României (CCR), iar instituția a anunțat în această săptămână că legea votată de Parlament este neconstituțională.
În urma acestei decizii, legea votată de parlamentari la jumătatea lunii mai nu va intra în vigoare.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Cântăreață celebră, concert traumatizant la Botoșani: Țipam încontinuu «Bă, fugiți! » - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Jan 19, 2025
Botoșăneancă moartă în casa cuprinsă de flăcări, vecinii au dat alarma
Redacția Botoșăneanul
Jan 19, 2025
Gabriela Erdic
Jan 19, 2025
Botoșăneni care și-au cumpărat utilaje din bani europeni verificați de comisarii de la Mediu
Oana Sava
Jan 18, 2025
CLIPUL ZILEI: Scandări de AUR la protestul din centrul orașului
Oana Sava
Jan 18, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile