În cadrul unei conferințe de presă, directorul Direcției Agricole Botoșani, Cristian Delibaș a vorbit despre starea culturilor agricole în acest moment.
Potrivit directorului DAJ, Cristian Delibaș ploile abundente din lunile iunie-iulie nu au afectat culturile.
„La nivelul județului Botoșani, în perioada iunie-iulie am avut precipitații abundente pe un areal extins la nivel județean. Culturile care erau în faza de dezvoltare în acea perioadă nu au avut de suferit , din contra s-a reglat deficitul de precipitații, de umiditate din sol”,
Cristian Delibaș, director DAJ
Însă, Cristian Delibaș susține că acum este nevoie de ploaie pentru dezvoltarea culturii de rapiță și nu numai.
„Într-adevăr dacă ne raportăm la luna august am avut precipitații deficitare pe areale restrânse. Nu avem cantități însemnate în această lună. Nu au avut culturile de suferit. În momentul de față se înființează cultura de rapiță. Ar trebui să avem precipitații, este necesar pentru dezvoltarea acestei culturi și nu numai, dar prognoza pe luna septembrie anunță precipitații la nivelul județului Botoșani”, a concluzionat Cristian Delibaș
Pompierii din Botoșani intervin pentru a preveni pericolele provocate de vântul puternic
Ramona Lupu
Mar 13, 2025
OFICIAL: Cele două subprefecte eliberate din funcție și înlocuite cu un tânăr afacerist
Gabriela Erdic
Mar 13, 2025
30 de ani de pușcărie pentru ucigașul Mariei, fetița de la Albești
Gabriela Erdic
Mar 13, 2025
Icoane din argint - Bijuterii spirituale ale credinței ortodoxe
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile