Florică Murariu, căpitan timp de trei ani al naționalei de rugby a României și născut în comuna Mitoc din județul Botoșani, a murit în timpul revoluției din 1989, împușcat de soldatul Fănică Lepădatu.
Pe 24 decembrie 1989, Florică Murariu, unul dintre cei mai mari rugbiști pe care i-am avut vreodată pe acest pământ, e chemat la unitate, fiind cadru MApN. În zona parcului Moghioroș e oprit de soldații unității 01270 din Focșani. I se cere să se legitimeze. E cu blană îmblănită, poartă blugi, ”arată” a terorist. Duce mâna să se legitimeze, moment în care soldatul Lepădatu Fănică, văzându-i tricoul naționalei statului Zimbabwe, pe care sportivul îl purta, îl împușcă pe cel care jucase pentru România de peste 70 de ori. Ucigașul este, și azi, liber!
Florică Murariu a fost un colos. Peste 70 de meciuri la echipa națională de rugby a României, participant la prima Cupă Mondială, învingătorul Franței, la București, în 1980, cu 15-0!
În decembrie 1989 are 34 de ani. Cu o zi înainte de Crăciun, fiind cadru militar, primește ordin să se prezinte la unitatea militară de care ”ține”. Pe la 9 dimineață, pleacă împreună cu nașul său de cununie, Ioan Moldovan, pe bulevardul Drumul Taberei. Capitala e sub asediu, a devenit un oraș militarizat, e haos, se vorbește că teroriștii sunt peste tot, nimeni nu mai înțelege nimic. În dreptul parcului Moghioroș sunt cantonați soldații de la UM 01270, din Focșani. TAB-urile blochează intersecția. I se cere să se legitimeze. E îmbrăcat cu geacă îmblănită, poartă blugi, la televizor s-a spus că așa arată teroriștii, cu haine ”străine”.
Desface geaca, pentru a căuta actele. Pe dedesubt a aruncat, la repezeală, tricoul naționalei de rugby al statului Zimbabwe. E unul miraculos, primit în 1987, în Australia, unde participaserăm la Prima Cupă Mondială din Istorie și învinsesem cu 21-20.
Soldatul Lepădatu Fănică, din Petrila, trage, crezând că are de-a face cu oameni din ”agenturili străine”. Așa i s-a spus, să execute tot ceea ce e ”dubios”. Florică Murariu, simbolul naționalei de rugby, e împușcat. Glonțul de 7,62 mm îl lovește mortal. O mașină îl duce, repede, la spital. Degeaba...
Se odihnește în Mitocul natal. Dar n-are liniște
Fratele său, Costică, îl aduce în Mitocul natal, în Botoșani. România învinge Franța, la Auch, în mai 1990, cu 12-6. Hari Dumitraș, altă legendă, îi dedică victoria memoriei sale. Tatăl său mai trăiește un an și puțin.
”A murit după ce a mers, zi de zi, la mormânt, unde vorbea cu Florică”, povestește Costică Murariu citat de Antena1
Până în 2011, liniște. După 22 de ani de anchete, Costică face o solicitare la Parchetul Militar. Se interesează de situația procesului, vrea să afle cine i-a ucis fratele. În octombrie, vine răspunsul: dosarul se soluționase încă din 1993, dar procurorul Gheorghe Oancea ceruse ca aceasta să nu fie comunicată.
”Soldatul Lepădatu Fănică din Petrila, județul Hunedoara, a recunoscut că l-a împușcat pe fratele meu și că s-a hotărât neînceperea urmăririi penale”, spune Murariu.
Nu crede în dreptate.
”Soldatul acela, ucigașul, se plimbă liber, poate are și certificat de revoluționar. Știți de ce mai trăiesc? Doar ca să-l văd pe ucigașul fratelui meu și să-l întreb de ce l-a împușcat!”
Procurorii militari au decis neînceperea urmării penale în ce-l priveşte pe soldatul care l-a împuşcat pe Florică Murariu, invocând “eroarea de fapt” : "Din analogia împrejurărilor în care s-a produs fapta, rezultă în mod cert că militarul, în momentul săvârşirii acesteia, s-a aflat în eroare de fapt... atunci când victima, în mod imprudent a lăsat mâinile în jos, putând crea impresia că va scoate o arma". (extras din Rezoluţia nr. 1005/P/1991 din 18 mai 1993)
