Poliţiştii locali l-au identificat şi sancţionat contravenţional cu suma de 20.000 lei pe conducătorul auto.
În urma apariţiei unor imagini pe reţelele de socializare, redate opiniei publice de către un cetăţean cu spirit civic şi preluate de către reprezentanţii mass-media, Direcţia Generală Poliţia Locală Constanţa s-a sesizat din oficiu pentru a stabili cu certitudine datele concrete cu privire la fapta conducătorului auto, care abandona deşeuri din interiorul unui autoturism pe domeniul public al municipiului Constanţa.
Duminică, 17 iulie, mai mulţi tineri au fost surprinşi aruncând gunoaie în zona Summerland din Mamaia. Iniţial, unul dintre bărbaţi scoate din portbagajul BMW-ului o ladă pe care o aruncă în spaţiul verde. Apoi, un alt tânăr ia un alt gunoi pe care îl aruncă tot în iarbă. Lângă cei doi bărbaţi se afla şi un al treilea, care, deşi nu a aruncat niciun gunoi, nu pare să fie deranjat de gesturile prietenilor săi.
Poliţiştii locali l-au identificat şi sancţionat contravenţional cu suma de 20.000 lei pe conducătorul auto din municipiul Iaşi.
„Vă reamintim că poliţiştii locali monitorizează în permanenţă întreg municipiul Constanţa şi manifestă toleranţă zero faţă de persoanele care încalcă prevederile legale. Vă rugăm să înţelegeţi că abandonarea deşeurilor poate atrage şi măsura complementară de confiscare a autovehiculului folosit la săvârşirea contravenţiei. Apreciem spiritul civic de care dau dovadă cetăţenii şi îi rugăm să ne semnaleze în continuare orice fapte care contravin legislaţiei în vigoare”, transmit oamenii legii din Constanța.
Te Deum în bisericile din Botoșani de Ziua Principatelor, clopote trase timp de 1 minut
Redacția Botoșăneanul
Jan 21, 2025
ULTIMĂ ORĂ: Călătoare în maxi-taxi rănită după un accident rutier
Gabriela Erdic
Jan 21, 2025
Nenorocire de la o țigară: O clădire a luat foc
Redacția Botoșăneanul
Jan 21, 2025
Se pregătește programul „Prima seră”: SUMA maximă care ar putea fi dată de la stat
Redacția Botoșăneanul
Jan 21, 2025
FC Botoșani și-a aflat programul pentru următoarele trei etape
Redacția Botoșăneanul
Jan 21, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile