O stradă recent asfaltată, trotuare pavelate, unde gropile devin istorie. Imaginea de civilizație este spulberată într-o clipită de-un buldoexcavator nervos, dacă pe strada menționată se produce o avarie, fie ea de la termie, gaze naturale sau apă și canalizare. Pavelele sar de pe trotuare, asfaltul de pe stradă. Echipajul de intervenție pleacă iar în urmă, Dumnezeu cu mila.
Astfel de situații sunt tot mai frecvente la Botoșani. Indiferent de cine intervine pentru un nou racord sau pentru remedierea unei situații, groapa care se cască în suprafața carosabilă sau într-un trotuar este în general acoperită cu pietriș și uitată.
Un astfel de caz este semnalat de cetățenii care locuiesc pe strada Săvenilor, unde furnizorul de gaze naturale a mai dobândit un client pe care să-l factureze lunar. Nu a mai reparat în urmă, iar oamenii de acolo, care au așteptat ani de zile să se modernizeze și cartierul lor, au răbufnit. O astfel de reclamație a plecat deja pe cale virtuală spre Primărie.
”D-le primar doresc să vă aduc la cunoștință următoarele. În iunie s-a racordat la rețeaua de gaze naturale o vilă de pe strada Săvenilor care e în apropiere de izvor. Strada a fost recent reparată de la ploi s-a umflat asfaltul și după ce s-a intervenit cu țeava de gaz pe trotuar nu s-a mai pus pavelele la loc cum erau ci sunt lipsă cam 5-10 metri. Cei de la Conrec au făcut reparația”, i-a scris un cetățean primarului pe Facebook.
A răspuns în locul primarului, plecat cu treburi prin capitală, viceprimarul Marius Buliga. Edilul îi îndeamnă pe cetățeni să semnaleze cu încredere astfel de situații: ”Dacă dlor sesizează ceva, trebuie să ne informeze având în vedere că avem un număr limitat de angajați, nu poate fi câte un angajat pe fiecare stradă, în fiecare zi”.
Și le dă dreptate oamenilor. Pentru că, teoretic, furnizorii de servicii, trebuie să lase zona în care intervin, exact așa cum o găsesc. Mai ales că, în acordul de spargeri eliberat de Primărie este bineînțeles prevăzut și un termen de remediere.
”Ei trebuie să lase exact cum au găsit când au intrat acolo, numai că, dv. știți că nu este pentru prima dată, de unele ori își bat joc, își rezolvă treaba lor, fac racordul sau își rezolvă avaria, pleacă mai departe și trebuie să-i căutăm noi după vreo câteva luni de zile, vedeți că ați uitat să asfaltați acolo”, mai spune Marius Buliga.
S-a încercat și cu măsuri mai aspre, atunci când vorba dulce a rămas fără efect, însă viceprimarul spune că bătaia de joc s-a transformat în presiuni. Nu a specificat ce fel.
Marius Buliga: ”Să știți că atunci când am început să sancționăm și Poliția Locală a început să dea amenzi, au venit tot felul de presiuni peste noi. S-au dat amenzi către ei într-un timp și au fost tot felul de presiuni: haideți că rezolvăm, haideți că reparăm, haideți, iertați-ne”.
Pe strada Carmen Silva mai există o astfel de situație dar și în Primăverii, lângă cartierul Curcubeului. (G.E.)
[[galerie-foto]]
Declarația zilei 14 martie 2025
Gabriela Erdic
Mar 14, 2025
Gabriela Erdic
Mar 14, 2025
Polițiștii din nordul județului au amendat un șofer cu 2.000 de lei, i-au golit și mașina
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile