În cadrul unui interviu organizat în unitatea de detenție din Botoșani cu unul dintre deţinuţi şi doi jurnalişti ai Ziarului Botoşăneanul, persoana condamnată şi-a dezvăluit povestea de viaţă, dar şi viziunea din prisma lecţiei pe care a primit-o de-a lungul experienţei proprii.
A fost un act de curaj pentru Florin Ovidiu Vasiliu, tânăr din municipiu, care la numai 26 de ani a ispăşit deja un an şi opt luni din sentință.
Florin este un exemplu pentru ceilalţi deţinuţi, unitatea de detenţie fiind prilejul care l-a ajutat să-şi cunoască pasiunea pentru gătit.
Situaţiile la care a fost supus de-a lungul perioadei îndelungate petrecute în Penitenciar au fost un impuls de maturitate şi conştientizare.
În timpul discuţiei cu Florin Vasiliu, acesta a scos la iveală latura empatică, credinţa faţă de Dumnezeu, regretele căpătate de-a lungul timpului, dar şi talentul oratoriei.
Preconcepțiile impuse de societate faţă de cei care sunt condamnaţi acoperă, din păcate, o mare majoritate de oameni. Însă, Florin arată contrariul prin faptul că a intrat pe porţile închisorii ca dependent şi traficant de droguri, iar acum, când mai sunt câteva luni până la eliberare, acesta este cu totul alt om.
Dacă înainte de a intra în închisoare, Florin era distant faţă de părinţi, urmărind în principal recunoaşterea socială din partea grupurilor de prieteni, acum primul lucru pe care doreşte să îl facă după eliberare este să parcurgă drumul până acasă pe jos şi să le spună părinţilor „Vă iubesc”.
Tânărul provine dintr-o familie modestă, de rând şi a absolvit Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” din Botoşani.
Perioada de condamnare pentru trafic şi consum de droguri pe care a primit-o este de doi ani, zece luni şi douăzeci de zile.
Florin a petrecut deja un Crăciun în Penitenciar, cât și noaptea trecerii dintre ani alături de alţi doisprezece colegi. Legat de starea pe care o resimte în preajma sărbătorilor, el a dezvăluit mai multe aspecte referitoare la sentimentele care predomină în această perioadă.
,,Vreau să vă spun sărbători fericite, un an nou fericit tuturor familiilor, prietenilor şi absolut tuturor. A fost întrebarea la care am stat şi m-am gândit în momentul în care am intrat în penitenciar – este un amalgam de sentimente, începând de la tristețe, vinovăție, poate şi puţină fericire, deoarece îi mulțumesc bunului Dumnezeu zi de zi pentru că mi-a oferit ocazia să trec prin această experiență, pentru că m-am maturizat. În primul rând, sărbătorile în penitenciar sunt caracterizate, pot să spun, de tristețe, de dor. Ţi-e dor să stai cu familia la masă, ţi-e dor să-ţi vezi prietenii, ţi-e dor să mergi în anumite locuri. Pot să spun că am fost genul de tânăr care până la o anumită vârstă nu a fost foarte familist. Am stat mai mult cu anturajele, am stat mai mult cu prietenii, absolut zi de zi şi a venit momentul în care m-am maturizat şi pot să spun că mi-e dor de familie. Mi-e dor de părinţi, îmi doresc să stau cu ei, îmi doresc să nu mai fiu în penitenciar, îmi doresc să simt acel sentiment pe care îl aveam toţi când eram mici că vin sărbătorile. Adică nu cred că doar noi, persoanele din penitenciar am pierdut acest sentiment, sentimentul de sărbători. Pot spune că noi deținuții l-am găsit cu adevărat, acel spirit. S-a redeschis în noi acea flacără pe care o avem când suntem copii.”
Florin Ovidiu Vasiliu, deținut în cadrul Penitenciarului Botoşani.
Așadar, familia este cea care pare să îl țină încrezător şi care îl susţine necondiţionat în această perioadă de sărbători în care o masă caldă înconjurată de persoanele dragi îi lipsesc cu desăvârşire.
Tristețea şi suferința din spatele gratiilor duc, astfel la maturitate, recunoaștere şi acceptare de sine.
Pe lângă consum şi adicția față de bani, traficul de droguri a fost o modalitate de acceptare pe fond social, tocmai pentru că Florin era o persoană timidă şi marginalizată.
,,Exact asta a fost. A fost ideea pe care o căutăm cu toţii, tinerii, acea prietenie, acea fugă de singurătate, acel moment în care vrei să fii aparținătorul unui grup. Doar că la mine a degenerat, am vrut să am şi popularitatea grupurilor. Am reuşit să o am, recunosc, cu regret în momentul de faţă, nu mi-aş mai dori-o absolut deloc, deoarece am descoperit în penitenciar, în momentul de faţă că sunt un bucătar talentat, fac asta cu pasiune din toată inima. Sunt bucătar în cadrul popotei, gătesc zi de zi pentru cadre, primesc laudele, sunt foarte mulţumiţi şi îmi doresc să fac asta în momentul în care ies. Îmi doresc să pun pe primul loc calităţile, deoarece toţi le avem. Suntem pictori buni, suntem cântăreți buni, dar societatea ne face să mergem pe drumuri pe care nu ni le dorim şi nu avem puterea să ieşim din carapace.”
Florin Ovidiu Vasiliu, deținut în cadrul Penitenciarului Botoşani.
Mai mult decât atât, există foarte mulţi tineri şi copii care se află în situaţia în care a fost Florin sau sunt predispuși să ajungă în penitenciar prin prisma unei cauze prezente frecvente în şcoli, şi anume marginalizarea şi bullying-ul (eng. batjocoră). Florin a transmis un mesaj către aceștia cu scopul de a-i încuraja să caute alternative, în trecut fiind şi el o persoană anxioasă şi destul de timidă.
,,Am descoperit-o în momentul de faţă, prin punerea talentului în faţă, adică dacă eşti bun la desen, desenează, chiar dacă o zi, două , o săptămână, o lună, o să fie cineva care o să te vadă, o să te încadrezi într-un grup. Dacă eşti un bucătar bun, aşa cum sunt eu, fă mâncare pentru oamenii apropiaţi. Cred că dacă aveam curajul să trec peste acea timidate, nu eram în momentul de faţă aici.”
a mai adăugat Florin.
De asemenea, Florin Vasiliu dorește după finalizarea perioadei de sentință să colaboreze ca voluntar cu Agenţia Naţională Antidrog prin implicarea în activitățile de prevenție privind consumul şi traficul de substanţe psihoactive.
Cei care sunt condamnați în urma unor fapte infracţionale sunt pedepsiţi prin detenţie în cadrului unei unităţi subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP).
Mulţi dintre ei ispășesc sentinţe de lungă durată, astfel încât sunt nevoiţi să îşi petreacă sărbătorile într-un regim specific, în funcţie de unitatea din care fac parte.
Penitenciarul Botoşani este o unitate de detenţie care adoptă o abordare mai permisivă pentru cei 800 de deţinuţi, fiind un regim semi-deschis care le permite condamnaților să participe la tot felul de cursuri care să le scoată la iveală talentele şi înclinaţiile către o vocație anume.
Declaraţia lui Florin poate fi regăsită integral pe canalul de Youtube, Botoşăneanul TV.
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024