La ambii este vorba de fapte comise în perioada de încercare, adică după ce primiseră deja o condamnare ușoară, cu suspendare.
Un bărbat în vârstă de 51 de ani și un tânăr în vârstă de 24 de ani au ajuns în aceeași zi la Penitenciarul Botoșani, în urma unor condamnări definitive în dosare legate de consumul de alcool la volan.
Miercuri, 23 iunie, polițiștii de la Vicovu de Sus, județul Suceava, au primit spre punere în executare un mandat emis de instanțele de judecată, prin care Adrian Ionuț Negru, în vârstă de 24 de ani, din Vicovu de Sus, are de executat 3 ani de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului. Pentru acest tânăr pedeapsa a fost probabil un șoc, având în vedere că Judecătoria Rădăuți, prima instanță care l-a judecat, îi aplicase o amendă penală de 8.000 de lei. Potrivit Monitorul de Suceava, tânărul avea însă o condamnare la 2 ani și 4 luni de închisoare cu suspendare, care a fost transformată în una cu executare. Tânărul a fost ridicat de la domiciliu și dus, sub escortă, la Penitenciarul Botoșani.
Al doilea condamnat este Gheorghe Sturzu, în vârstă de 51 de ani, din comuna Arbore, care a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an și 3 luni de închisoare pentru aceeași infracțiune, articolul 336, aliniat 1, Codul Penal – conducerea unui vehicul sub influența alcoolului. Și la aceste este vorba de perseverență infracțională, pedeapsa fiind inițial cu suspendare, scrie sursa citată.
Polițiștii au constituit o escortă și l-au condus pentru executarea pedepsei în Penitenciarul Botoșani.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
FC Botoșani a împrumutat un fundaș central în vârstă de 24 de ani
Redacția Botoșăneanul
Jan 16, 2025
Botoșănean amendat cu 1.500 de lei după ce a făcut „prostii” la ghena de gunoi
Oana Sava
Jan 16, 2025
MINUNE: O femeie și-a uitat poșeta pe o bancă în Centrul Istoric și nimeni nu a furat-o
Oana Sava
Jan 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile