Unii șoferi au plecat cu mașina în concediu, însă s-au întors fără ea.
Dispozitivul ieftin și ușor de ascuns în interiorul autoturismului.
Au fost raportate furturi de autoturisme în ultima perioadă, iar autoritățile elene susțin că există un motiv pentru care hoții le vizează pe cele cu numere străine.
Cel mai recent caz a fost semnalat în noaptea de 9 spre 10 august, în Atena, lângă portul Pireu.
"Mașina era parcată în fața apartamentului, pe o străduță cu sens unic, într-un loc luminat, unde erau parcate și mașinile celor din zonă. Când ne-am trezit dimineața să luăm mașina spre port, nu mai era, era altă mașină în locul ei”, a transmis persoana păgubită, potrivit stirileprotv.ro.
Când au ajuns la poliție, au aflat că din zona respectivă au fost furate mai multe mașini și motociclete, toate cu numere străine.
„Au fost înțelegători, au spus că e posibil ca să o găsească și că au trimis informațiile către toate sediile polițiilor de frontieră. Din ce au mai găsit ei, cei care au furat mașini le folosesc la traficul de imigranți”, a mai spus persoana păgubită.
În acest context, un român le propune turiștilor care pleacă în vacanță o metodă simplă de precauție care poate fi de mare ajutor dacă au ghinionul de a se trezi cu autorurismul furat:
"Deoarece s-au înmulțit foarte mult furturile de autovehicule atât în Bulgaria și Grecia, oriunde stați/mergeți, recomand să ascundeți în mașină un gps-tracker cu cartelă sim internet, în țară costul lunar este de aprox. 5 Euro iar în roaming poate fi de maxim 10Euro / lună.
Puteți ascunde chiar și un telefon android/iOS mai vechi, iar setările sunt relativ simple și se găsesc foarte multe tutoriale pe Youtube.
În același timp există și multe metode de a preveni un furt, dar în cazul în care hoții chiar reușesc să fugă cu mașina dumneavoastră, poți pune diferite alerte în cazul în care mașina s-a mișcat sau vedea în timp real unde este sau direcția în care se duc hoții.
La fel, când cereți detalii și informații despre un anumit loc/ drum, recomand să nu mai postați pe forumurile publice dată, ora, locul de plecare, itinerariul și destinația voastră, și cu atât mai puțin mijlocul de transport. Și da, sunt rețele de infractori și hoți care urmăresc aceste forumuri, în funcție de zona unde operează", a scris românul pe Forum Grecia.
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Transportatorii din Botoșani verificați de inspectorii de muncă: CE nereguli s-au găsit
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Avaria de sub casă a fost remediată, NU se mai întrerupe apa în municipiu
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024