(P) Temperaturile au scăzut considerabil în ultima perioadă și continuă să scadă din ce în ce mai mult, ceea ce înseamnă că iarna își va intra pe deplin în drepturi. Din acest motiv, pentru ca prima zăpadă să nu te ia prin surprindere, este bine să îți pregătești mașina din timp, astfel încât să fii echipat în siguranță cu tot ce ai nevoie. Iată care sunt lucrurile pe care ar trebui să le ai în vedere referitor la componentele esențiale ale mașinii tale, potrivit specialiștilor Darex Auto!
Una dintre cele mai recomandate măsuri pe timp de iarnă este înlocuirea anvelopelor. În sezonul rece, pentru ca mașina să funcționeze în condiții optime, dar și pentru a limita riscul de accidente, autoturismul trebuie dotat cu anvelope de iarnă. Acest lucru nu este doar un simplu sfat din partea specialiștilor din domeniu, ci și o lege care trebuie respectată atunci când circuli pe drumurile publice acoperite de zăpadă, gheață sau polei.
Când temperaturile sunt foarte scăzute, bateria mașinii este mai solicitată, astfel că există riscul ca aceasta să se descarce mai rapid. Acest lucru se întâmplă pentru că pornirea motorului la rece necesită un consum de curent de două-trei ori mai mare decât în zilele călduroase, ceea ce înseamnă că bateria este solicitată mai mult. De aceea, trebuie să cureți bornele și să nu activezi consumatorii importanți când circuli pe distanțe mici.
Când circuli în condiții de iarnă, frânele au un rol extrem de important. De aceea, este recomandat să îți evaluezi mașina cu ajutorul unor specialiști, astfel încât să știi cum se prezintă plăcuțele de frână. De asemenea, va trebui verificat și nivelul lichidului de frână. Dacă este scăzut, acesta va trebui completat.
Pentru a fi scutit de surprize neplăcute mai ales atunci când pornești la drum, este indicat să verifici și nivelul lichidului de răcire (antigelul). Acesta are un rol la fel de important ca uleiul de motor, pentru că este responsabil cu răcirea motorului, dar și cu protejarea radiatorului. De aceea, experții recomandă înlocuirea lui dupa 2-3 ani, deoarece, în timp, își pierde din proprietăți și poate ajunge să înghețe la temperaturi foarte scăzute.
Ca orice șofer care pune siguranța sa și a pasagerilor săi pe primul loc, asigură-te că ai în mașină tot ceea ce îți trebuie pentru curățarea mașinii și pentru dezaburirea și dezghețarea acesteia. Astfel, dacă pleci la drum lung, vei avea nevoie de racletă, perie, soluție pentru dezghețare, precum și mănuși. De asemenea, ia cu tine și o lopată pe care să o poți plia, un set de lanțuri de iarnă și un săculeț cu nisip, pietriș sau sare pentru situațiile în care ai putea rămâne blocat în zăpadă.
Acum că ai aflat cum trebuie să te pregătești corespunzător pentru sezonul rece, nu îți mai rămâne decât să ceri sfatul specialiștilor din domeniu, pentru a te asigura că totul este pus la punct în ceea ce privește mașina ta. Spre exemplu, dacă deții un model Dacia sau Renault, experții Darex Auto te așteaptă până pe 31 decembrie 2021 pentru a obține prețuri promoționale pentru anvelopele de iarnă, jante și accesorii, dar și vouchere gratuite în valoare de 200 de lei TVA inclus la anumite achiziții.
Toate detaliile se regăsesc în Regulamentele Campaniilor - https://darex.ro/campaniile-dacia-renault/
Pentru o programare în service, profesioniștii de la Darex Auto îți stau la dispoziție la numărul 0787753916 (de luni până vineri, între 08:30 - 16:00).
Un botoșănean la un pas să rămână fără casă din cauza unui coș de fum
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Ciolacu la un pas de dezastru: USR îi cere să își recunoască înfrângerea
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Renașterea Botoșaniului pune presiune pe Poli Iași înaintea derby-ului
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
După 37 de ani de aşteptare, barajul Vârfu Câmpului intră pe agenda Guvernului
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024