(P) Dacă ai acasă animale de companie, știi deja că acestea sunt adevărați membri ai familiei. Le iubim și am vrea să aibă o viață lungă și frumoasă, fără accidente sau incidente medicale. La schimb, câinele sau pisica ne oferă dragoste necondiționată și multe momente de bucurie.
Animalele de companie au nevoie de atenția și grija noastră constantă, pe lângă nevoile de bază, hrană și apă. În plus, este necesar să le creăm o rutină și să interacționăm cât mai mult, pentru a se simți în siguranță. De asemenea, o stare bună de sănătate este esențială pentru animalele noastre de companie. De aceea este important să acordăm o atenție deosebită comportamentului acestora și să ne prezentăm la medicul veterinar dacă observăm modificări sau semne că ceva nu este în regulă.
Unele dintre cele mai frecvente probleme de sănătate ale animalelor de companie sunt cele de natură digestivă. Pentru a evita apariția acestora este important să le oferim un echilibru alimentar și un program de mese, cu porții calculate recomandate de medicul veterinar. Este important să respecți indicațiile și recomandările alimentare ale veterinarului, pentru că sănătatea animalului de companie este cel mai important lucru.
Când decizi să îți iei un animal de companie, interesează-te dinainte ce trebuie să faci pentru starea lui de sănătate și de bine. Alege un cabinet veterinar și transformă vizitele la veterinar într-o rutină, pentru un consult de specialitate. Acest lucru este important mai ales dacă observi anumite simptome sau comportamente neobișnuite. Câteva dintre semnele care îți spun că este momentul să mergi la medicul veterinar cu câinele sau pisica sunt: scărpinatul excesiv, iritații ale pielii, pierderea apetitului, căderea părului sau decolorarea gingiilor.
Animalele de companie pot avea diverse afecțiuni pe care este important să le observăm cât mai devreme, pentru că pisicile și câinii nu ne pot spune când ceva nu este în regulă. Dacă ne prezentăm la medic la apariția primelor simptome, putem împiedica agravarea acestora și putem evita eventualele complicații. De aceea, este important să știi care sunt cele mai frecvente boli ale animalelor de companie, pentru a putea recunoaște din timp o eventuală problemă de sănătate.
Printre cele mai comune boli ale animalelor se numără infecția cauzată de paraziți microscopici, numită babesioză. Paraziții se transmit prin mușcătura de căpușe și infectează celulele roșii ale sângelui. Această boală poate să apară foarte ușor la câini și la pisici, iar dacă nu este tratată corespunzător și la timp, poate fi fatală. Este important să prevenim mușcăturile de căpușe, să recunoaștem simptomele bolii (mâncărimi ale pielii și iritații) și să mergem imediat la medicul veterinar dacă observăm apariția acestora.
Paraziții intestinali sunt o afecțiune comună la câini și pisici, iar larvele acestora se pot transmite rapid de la mamă la pui. Infecția poate să apară și în cazul în care animalul de companie a mâncat anumite insecte. Cele mai comune simptome ale paraziților intestinali sunt scăderea în greutate, abdomenul umflat, voma sau sânge în scaun. Paraziții intestinali pot afecta și oamenii, dacă atingem obiectele contaminate cu ouăle acestor paraziți. Așa că este important ca animalul de companie să aibă toate deparazitarile la zi și să te speli bine pe mâini după ce cureți litiera pisicii.
Puricii sunt o problemă obișnuită care apare la câini și la pisici, mai ales în cazul celor care stau mai mult timp afară. Puricii pot provoca probleme grave animalului de companie, de aceea este important să recunoaștem din timp cele mai frecvente simptome: iritația pielii, căderea părului, scărpinat foarte des, paraziții fiind vizibili prin blana animalului.
Multe animale de companie sunt supraponderale, ceea ce poate duce în timp la boli cardiovasculare, de rinichi sau artrită. De aceea, este important să stabilești un program de mese și porții de mâncare recomandate de medicul veterinar. De asemenea, asigură-te că animalul tău de companie primește tipul de hrană de care are nevoie, conform cu vârsta, eventualele alergii sau probleme de sănătate asociate cu rasa respectivă.
Îngrijirea animalelor de companie este importantă pentru a le asigura o viață fericită și îndelungată. Pentru a le menține starea de sănătate este important să mergi la veterinar pentru consultații periodice și de fiecare dată când observi modificări în comportamentul acestora. Unele boli comune ale animalelor de companie pot avea consecințe grave pe termen lung în cazul în care nu sunt tratate corespunzător, așa că vizitele periodice la cabinetul veterinar sunt importante.
Sursa foto: Shutterstock
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024
Declarația zilei 25 noiembrie 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024
ACUM: USR-iștii de la Botoșani, de la extaz la agonie – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024