Veşti bune pentru familiile care au mai mulţi copii. Ar putea primi suma de 35.000 de lei de la stat, echivalentul a 7.300 de euro, pentru achiziţionarea unui bun deosebit de important de care orice familie numeroasă are nevoie.
Un nou proiect important pentru români ar putea să fie implementat dacă trece peste votul din Parlament, după programele Rabla şi Prima Casă. Astfel, programul „Maşina de familie” se adresează familiilor cu trei copii care pot primi bani de la stat pentru achiziţionarea unei maşini.
Proiectul „Un autoturism pentru fiecare familie”
Proiectul „Un autoturism pentru fiecare familie” este deja pe masa Senatului în discuție. „Având în vedere necesitatea adoptării unor măsuri urgente în vederea stimulării natalității pentru stoparea crizei demografice din România și totodată necesitatea stimulării achiziționării unor autovehicule noi de minim 7 locuri, mai puțin poluante, se impune adoptarea programului „Un autoturism pentru fiecare familie”, vizează facilitarea accesului persoanelor fizice care au în întreținere/îngrijire 3 sau mai mulți copii, pentru achiziționarea de autoturisme noi cu poluare redusă EURO 5 sau EUR0 6″, arata inițiatorii în expunerea de motive.
Când intră legea în vigoare
Dacă va fi aprobat, proiectul ar urma să intre în vigoare de la 1 iulie 2020. Familiile cu minimum 3 copii vor urma să primească suma de 35.000 de lei, echivalentul în moneda europeană fiind de 7.350 de euro, exclusiv pentru cumpărarea unei mașini noi, încadrată în categoria Euro 5 și Euro 6.
„Consideram ca lipsa unei oferte de finantare adecvate familiilor numeroase in ceea ce priveste sectorul auto, afecteaza nivelul de trai al populatiei. De cele mai multe ori, alegerea unei masini are la baza rationamente estetice si financiare. Insa atunci cand apar copiii, conteaza foarte mult alegerea unei masini care asigura atat confortul si cat si siguranta pentru intreaga familie. In functie de nevoi si scopul utilizarii masina poate fi cel mai bun partener, mai ales daca familia este mai numeroasa si este nevoie de o masina care poate oferi un spatiu generos si un confort sporit”, mai spun semnatarii Programului de finantare „Un autoturism pentru fiecare familie”, potrivit playtech.ro.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024