(P) În perioadele de dinainte de înflorit și după înflorit ale viței de vie, dezvoltarea bolilor și apariția dăunătorilor pot pune mari probleme, afectând producția și calitatea strugurilor
De aceea, protejarea eficientă a culturii devine o provocare majoră. Totuși, fermierii moderni știu cum să gestioneze această situație și aplică soluții smart care duc la obținerea randamentului dorit.
Descoperă și tu în cele ce urmează detalii utile referitoare la perioadele vulnerabile ale viței de vie, ce boli pot apărea, dar și ce soluții ai la dispoziție.
Pentru viticultori, identificarea și gestionarea perioadelor vulnerabile ale culturii de vita de vie reprezintă un aspect crucial pentru asigurarea sănătății și productivității culturii. În astfel de etape, vița de vie devine sensibilă la atacurile agenților patogeni și ale dăunătorilor.
Iată, concret, două dintre perioadele vulnerabile la vița de vie și cum le poți transforma din provocări majore într-o oportunitate de a-ți proteja inteligent plantația.
Aceasta este o etapă sensibilă pentru vița de vie, în principal din cauza ploilor de primăvară, care au un rol fundamental în germinarea şi diseminarea ciupercilor, și a umidității ridicate a aerului (60-100%).
În această perioadă pot apărea boli precum:
● Făinarea – Boala poate fi transmisă și de la un an la altul, îndeosebi prin miceliul de rezistenţă din muguri. Primăvara, miceliul creşte odată cu pornirea mugurilor în vegetaţie. Dacă nu este tratată la timp cu ajutorul fungicidelor Revyona® sau Sercadis®, pe suprafața frunzei apare o pâslă alb-cenuşie.
● Putregaiul negru al viței de vie – Primele simptome se manifestă pe frunzele tinere de la baza butucului, sub forma unor pete mai mult sau mai puţin circulare (cu diametrul 2-10 mm). În condiţii favorabile, atacul se extinde exploziv, producând adevărate epidemii. Pentru a evita acest lucru, poți folosi fungicidul Delan® Pro care stimulează mecanismele naturale de apărare ale plantei.
● Mana viței de vie - Această boală se manifestă pe toate organele aeriene ale plantei, adică pe frunze, lăstari, cârcei, flori, ciorchini și boabe. În primăvară, petele sunt de culoare galbenă-untdelemnie, cu un contur difuz, iar dacă boala nu este tratată la timp cu Delan® Pro, centrul petelor se brunifică, iar frunzele capătă un aspect uscat.
Și perioada de după înflorit, când toate florile au corola/capișoanele căzute, poate să fie vulnerabilă pentru plantația de viță de vie, aceasta fiind în continuare expusă manei viței de vie, făinării, putregaiului negru și cenușiu. De aceea, se recomandă continuarea aplicării fungicidelor potrivite pentru fiecare tip de boală.
În această etapă poți folosi Cabrio® Top împotriva manei, care apare pe partea inferioară a frunzelor, ca o pulberea albicioasă, și a făinării, care apare ca o depunere albicioasă pe frunze. Poți folosi și Kumulus® DF dacă te confrunți doar cu făinarea.
Mai apoi, în etapa de creștere a boabelor, poți folosi Sercadis®, ca în perioada de dinainte de înflorit.
Pentru a-ți proteja cultura în perioadele vulnerabile, este important să construiești o strategie eficientă de protecție care să cuprindă fungicide eficiente împotriva unui spectru larg de boli, cum sunt cele din imaginea de mai sus.
Iată cum arată calendarul stropirilor și ce produse să folosești, în funcție de bolile pe care vrei să le combați:
● Mana viței de vie și putregaiul negru al viței de vie pot fi combătute cu ajutorul produsului Delan® Pro – un fungicid care acţionează preventiv şi stimulează mecanismele naturale de apărare a plantei. Acesta se aplică de la stadiul de inflorescențe clar vizibile și până când boabele au culoarea specifică soiului (BBCH 53-83).
● Făinarea viței de vie poate fi prevenită cu ajutorul produselor Sercadis®, Vivando®, Revyona®..
● Putregaiul negru se previne aplicând fungicide ca Delan® Pro și Revyona®.
Pentru a folosi cantitatea optimă de produs, dar și pentru a reduce costurile pe hectar, este recomandată adaptarea dozei de aplicare în funcție de stadiul de dezvoltare a culturii și de suprafața peretelui foliar (LWA = leaf wall area). Acest lucru este aplicabil dacă produsul respectiv are exprimată o doză ținând cont de LWA, așa cum este Revyona® –un fungicid de ultimă generație care combate făinarea viței de vie și putregaiul negru, independent de vreme.
Concret, ca să poți optimiza costurile cu tratamentul, este necesar să iei în calcul 2 elemente simple, ușor de identificat în plantație:
● înălțimea suprafeței foliare (m) ce va fi tratată, adică distanța medie dintre frunzele de la bază și cele din partea superioară;
● distanța dintre rânduri (m).
Pentru conservarea eficacității tratamentelor, se recomandă aplicarea unui management adecvat al rezistenței prin folosirea unor produse cu mod diferit de acțiune. De asemenea, un bun management al rezistenței reduce și riscul de pierderi economice.
Bolile și dăunătorii pot cauza daune semnificative culturii de viță de vie, ducând la pierderi de producție și calitate, precum și la costuri suplimentare pentru tratamente.
Concluzionând, cu tehnologii în continuă evoluție, este important să fii deschis la adoptarea de noi soluții și la adaptarea tratamentelor în funcție de condițiile climatice. Astfel, reușești să-ți protejezi eficient cultura în fiecare perioadă de dezvoltare.
Sursă foto: Shutterstock
Unii dintre rușii cu domicilii false la Botoșani ar fi fost agenți sub acoperire în Occident
Redacția Botoșăneanul
Nov 21, 2024
Filmul „Vis.Viață”, în premieră pe 23 și 24 noiembrie la Happy Cinema Botoșani
Oana Sava
Nov 21, 2024
Post scos la concurs pentru a treia oară la Botoșani
Oana Sava
Nov 21, 2024
Suflu nou la Jandarmeria Botoșani: Două tinere au îmbrăcat uniforma
Redacția Botoșăneanul
Nov 21, 2024