O botoşăneancă, în vârstă de 33 de ani, a pus pe jar poliţiştii şi pompierii.
In noaptea de duminică spre luni, la ora 1.00, Luminiţa Balan, de 33 de ani, din municipiul Dorohoi, judeţul Botoşani, care locuieşte fără forme legale în municipiul Suceava, a reclamat prin 112 faptul că este bătută de concubinul ei.
La faţa locului s-a deplasat un echipaj de ordine publică, însă la uşa apartamentului nu a răspuns nicio persoană. Poliţiştii au sunat-o pe femeie, iar aceasta a spus că este bătută de concubin, îi este pusă viaţa în pericol şi doreşte ca oamenii legii să spargă uşa locuinţei pentru a o salva. Totodată, din interiorul apartamentului au început să se audă diverse zgomote şi vocea reclamantei care striga după ajutor, spunea unei alte persoane să nu o mai lovească şi solicita ca poliţiştii să spargă uşa.
Un echipaj din cadrul ISU Suceava s-a deplasat de asemenea la faţa locului. Pompierii, după mai multe somaţii, au spart uşa imobilului. In momentul în care au pătruns în interiorul locuinţei, poliţiştii au găsit-o pe femeie stând rezemată de un zid din hol, iar într-o cameră alăturată stătea întins pe pat iubitul femeii, de 45 de ani, din localitate.
Conform Obiectiv de Suceava, bărbatul a fost încătuşat şi dus la sediul Poliţiei, iar Luminiţei Balan i s-a cerut să meargă şi ea la secţie pentru a da declaraţii cu privire la cele întâmplate. În acel moment, femeia a spus că este însărcinată şi îi este rău, motiv pentru care s-a solicitat intervenţia unui echipaj de ambulanţă, care a sosit la scurt timp la faţa locului pentru a-i acorda îngrijiri medicale.
Din primele verificări făcute de către personalul medical s-a constatat că reclamanta nu avea urme vizibile de agresiune pe suprafaţa corpului şi nici alte simptome care să ateste vreo afecţiune medicală în afară de o relativă agitaţie psiho-motorie. De altfel, imediat după consultul medical, Luminiţa Balan a declarat că nu doreşte să fie transportată la UPU Suceava pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale şi nici să meargă la sediul Poliţiei pentru a da declaraţii.
Ulterior, aceasta s-a răzgândit şi a mers la sediul Poliţiei, unde a declarat că agresiunile suferite au fost de natură psihică, nu fizică şi a solicitat intervenţia organelor de poliţie pentru a se răzbuna pe concubin, cu care avusese o dispută conjugală. În baza verificărilor făcute şi a declaraţiilor celor doi concubini, Luminiţa Balan a fost sancţionată contravenţional pentru apelarea abuzivă la 112.
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024