Într-o comună din judeţul Botoşani, este o tradiţie războinică păstrată cu sfinţenie şi astăzi. În Ajun de Anul Nou flăcăii luptă la propriu în mijlocul cătunului, pentru a-şi demonstra bărbăţia. Tot satul participă la lupta ritualică.
În nordul extrem al Moldovei se păstrează obiceiuri, ritualuri şi tradiţii extrem de vechi. Fie că sunt obiceiuri păgâne, desprinse din lumea neoliticului sau ale civilizaţiei dacice, fie că sunt ritualuri iniţiatice la fel de vechi, nordul este populat şi astăzi cu uriaşi, demoni şi războinici. În comuna Ibăneşti, aproape de graniţa cu Ucraina, sunt conservate numeroase astfel de obiceiuri aproape dispărute.
Cel mai spectaculos şi cel mai violent dintre acestea este un ritual iniţiatic ale cărui origini se pierd în negurile timpului. Este vorba de o luptă prin care flăcăii îşi dovedesc bărbăţia şi forţa în faţa întregii comunităţi.
La Ibăneşti se ajunge pe drumul ce leagă Dorohoiul de Darabani, adică după aproximativ 40 de kilometri de mers cu maşina din municipiul Botoşani. Odată intraţi în acest ţinut al extremului nord, lumea se transformă. Casele desprinse parcă din alte vremuri, uliţele de basm şi măgurile împădurite duc cu gândul la o întoarcere în timp. De sus de pe dealuri, satele sunt străjuite de amintirea unei cetăţi dacice, dar şi de urmele un fort al vechii populaţii moldoveneşti.
Pe scurt Ibăneştiul este un loc unde cele mai arhaice tradiţii din nordul extrem al Moldovei se conservă cu străşnicie. Oamenii locului urmaşi ai unei populaţii pastoral-războinice ţin cu sfinţenie la o serie de ritualuri.
Unul dintre cele mai violente şi fascinante ritualuri ale Ibăneştiului are loc în Ajunul Anului Nou. Nu este anunţat şi este ţinut doar în sânul comunităţii. Aproape nu vorbesc nimănui despre el. Orice călător care vrea să vadă acest ritual iniţiatic păstrat probabil de sute de ani trebuie să ajungă pe uliţele Ibăneştiului atunci când lumina se îngână cu întunericul.
Mulţimea de săteni care vin să participe la ritualul războinic arată oricui încotro să se îndrepte. Mai precis la o intersecţie care delimitează Măgura, ţinutul flăcăilor de pe deal, de partea mai joasă a satului, Vălenii, rivalii lor de moarte. Practic aşa cum arată sătenii este vechea împărţire pe clanuri a Ibăneştiului. Clanuri care din timpuri imemoriale îşi dispută întâietate.
Lângă intersecţia care reprezintă de altfel centrul satului şi locul unde tronează din timpuri ceva mai recente căminul cultural, se află două grupuri de tineri mascaţi. Prima impresie este cea a unor cete războinice. Defilează în faţa mulţimii adunate să-i privească. Agită şi lovesc tălăngi uriaşe. Practic cele două grupuri de tineri mascaţi, sunt rivale şi se provoacă. Măgurenii sau cei din nord vor să se înfrunte cu cei din sud. La fel cum au făcut-o şi moşi şi strămoşii lor.
Onoarea de a demonstra că sunt bărbaţi este singura miză. Vlad, un tânăr ibăneştean de aproape 20 de ani, îmbrăcat cu o miţoasă tradiţională este gata să intre în luptă. A intrat în frenezia războiului şi bate cu îndârjire în talancă provocându-şi adversarii. Ne explică că este o chestiune de onoare, lăsată moştenire de strămoşi.
”Din moşi-strămoşi aşa se face. Cei din deal cu cei din vale luptă pentru întâietate. Aici este onoarea de bărbat. Vin doar flăcăii necăsătoriţi şi îşi demonstrează bărbăţia. Cine este cel mai tare, cel mai bun de muncă şi de luptă”, spune tânărul luptător ibăneştean.
În timpul dansurilor ritualice de provocare, sute de oameni se adună în jurul celor două grupuri rivale. Practic întreaga comunitate, tineri şi bătrâni, îmbrăcaţi de sărbătoare vin să privească înfruntarea. Aşa fac din moşi-strămoşi şi este practic deschiderea petrecerii de Anul Nou. După ce s-au provocat şi întărâtat cele două grupuri formate din tineri necăsătoriţi cu vârste cuprinse între 16 şi 23-24 de ani se îndreaptă unul către celălalt în ritmul halucinant al tălăngilor bătute pe ritmuri războinice. Majoritatea ajung să se dezbrace goi de jumate în ciuda frigului muşcător. Toţi poartă la picioare apărători lungi până la genunchi confecţionate special pentru această luptă.
Când ajung faţă în faţă, se încinge lupta. Taberele sunt formate din câte 30 de membri care se încleştează parcă pe viaţă şi pe moarte. Regulile sunt însă simple. Pot să se lovească unul pe celălalt dar numai până sub nivelul genunchiului. Adică doar în zonele protejate de apărători. Ideea este de a-ţi doborâ la pământ adversarii.
”Nu ai voie să loveşti la faţă, numai la picioare. Restul depinde de forţa ta. Cine rămâne în picioare câştigă”, precizează unul dintre luptători.
Sătenii, femei şi bărbaţi fac cerc în jurul luptătorilor care se lovesc cu furie şi încearcă să se doboare. Din public, sătenii mai în vârstă, foşti la rândul lor luptători, îi încurajează pe cei tineri şi le spun cum să-şi doboare adversarul. Lupta durează până când ultimul din tabăra adversă cedează. Anul acesta lupta a durat mai bine de 40 de minute, iar luptătorii de pe Măgură, adică din deal au câştigat.
”Au câştigat că au fost mai puternici şi mai mulţi. Asta este, recunosc că am pierdut. La anul o să câştigăm sau măcar o să încercăm. De doi ani ne domină şi este vremea să facem ceva”, spune Vlad.
Întâietatea la fete şi talentul războinic Moş Ghiţă a privit lupta de pe margine, detaşat şi cu un ochi de expert. Ştia câştigătorii înainte de a se fi încheiat lupta. I-a cântărit bine şi a ştiu care-i mai vrednic. Şi nu este de mirare, fiindcă ibăneşteaul are peste 80 de ani şi a luptat la rândul lui pe câmpul onoarei. Ştie foarte bine ce înseamnă această întrecere şi mai adaugă şi faptul că ”băieţii s-au înmuiat,nu mai este ca altădată”.
Totul pleacă de la un ritual războinic din vremuri de demult, precizează localnicul.
„Bătaia asta este din moşi-strămoşi. Un obicei vechi prin care flăcăii îşi arătau vrednicia. Moşii noştrii se băteau cu tatarii şi trebuia să arăţi că eşti bun de război, că eşti bărbat şi vrednic să aperi ce-i al tău. Cu tătarii nu era de joacă, dar ai noştrii îi mâncau pe pâine.Şi cum exista râcă între văleni şi deleni, aveau loc întrecerile astea. Dar nu sunt periculoase”, spune săteanul.
Totodată bătrânii satului explică că cei care câştigă au întâietate la fete tot anul. După ce şi-a adjudecat victoria, învingătorii au plecat în zgomot de tălăngi şi au ocupat centrul satului, arătând că un an întreg ei vor domina. Învinşii s-au alăturat petrecerii, dându-se startul distracţiei de Anul Nou. Iubitele, mamele şi rudele luptătorilor au răsuflat uşurate că tinerii au scăpat întregi. Lupta de la Ibăneşti nu este considerată periculoasă având în vedere că în ultimele două decenii nu au avut loc incidente grave, iar regulile de luptă sunt foarte stricte. (Sursa: Adevărul)
