Cum? Păi vii în campania electorală şi îi spui că tu, timp de cinci ani cît ai fost preşedinte, ai făcut tot cei ai putut, te-ai luptat cu parlamentarii, cu Guvernul Tăriceanu, cu mica, marea şi foarte marea corupţie şi ai ajuns în faza în care te lupţi cu mogulii. Doi patroni de trusturi media ajunseseră vinovaţi de tot răul care s-a întîmplat, se întîmplă şi se va mai întîmpla de acum încolo în România.
După aia le zici oamenilor că împrumutul de la FMI, organismul ăla internaţional care pe unde a intrat a dărîmat totul (aţi auzit de Argentina şi sărăcia de acolo, da?) nu e aşa, decît o „centură de siguranţă”. Adică sînt bani şi de pensii, şi de salarii, şi de investiţii, dar ca să fim noi siguri că nu se întîmplă ceva rău, luăm şi ceva bani de la Fond pentru zile negre.
Tot aşa, prin campanie te plimbi toată ţară şi le spui românilor că primele semne ale însănătoşirii economice încep să se vadă, adică mugurii speranţei înfloresc, o să fie bine şi alte baliverne dintr-astea.
După ce românii te aleg preşedinte (bine, te aleg de fapt ăia din Canada, Spania sau Italia, că doar nu ei trebuie să te suporte 365 de zile din 365), iei toporul şi tai pensii, salarii, subvenţii şi ce-ţi mai trece prin cap, adică, vorba economistului Sorescu, faci ceea ce mie şi oricărui îi trece prin cap să facă cînd n-are bani, taie din cheltuieli. Sigur, mult mai inteligent ar fi fost să te ducă capul să faci bani, adică să iei nişte măsuri de încurajare a economiei de piaţă, dar pentru asta îţi mai trebuie şi ceva minte.
Sigur că se impunea o reducere a pensiilor, dar a celor nesimţite, a procurilor şi judecătorilor despre care am scris în atîtea rînduri şi care iau peste suta de milioane pe lună, a celor din Poliţie şi Armată care la 40 de ani deja sînt pensionari de 1.000 de euro pe lună, nu a majorităţii amărîţilor care n-au bani să ia un algocalmin cînd îi ia durerea de cap fiindcă îţi aud megaplanul anticriză. Chestia e valabilă şi în cazul bugetarilor şi a şomerilor. Tot la fel se impunea şi o micşorare a cheltuielilor Administraţiei Prezidenţiale, care în acest an, să ţineţi minte asta, cresc cu vreo 40%, că asta-i viaţa, criza-i doar pentru fraieri.
Din nefericire, Traian Băsescu îşi permite să facă ceea ce nici comuniştii nu au avut curajul. Pînă la urmă însă probabil că e adevărată chestia aia că avem conducătorii pe care îi merităm. Să nu uităm că toate astea se întîmplă după ce, cu un an în urmă, vii şi te baţi cu pumnul în piept, că de ce să nu se mărească salariile cadrelor didactice cu 50%, că sînt cei care ne-au pus, după caz, stiloul, pixul, creionul în mînă şi după ce partidul pe care de fapt tu îl conduci ajunge să împartă banii ţării vii şi spui că nu sînt bani pentru creşterea lefurilor la profi. Adică ne-o fi pus ei stiloul, pixul şi creionul în mînă, dar i-a obligat cineva să facă asta? Nu ne-am învăţat minte atunci cu cine avem de-a face. Pe cine nu laşi să moară, nu te lasă să trăieşti. Nu l-am lăsat să moară pe-o navă pe undeva, nu ne lasă el să trăim în ţara noastră.
Sergiu BĂLĂŞCĂU
