A fost poate unul dintre puținii parlamentari activi, cu numeroase inițiative legislative care au propulsat-o într-un top al celor mai energici trimiși în Parlamentul României. S-a aflat în majoritatea comunelor din județ la diverse evenimente, a împărțit flori de 8 Martie, a stat pe patul unei bolnave din Răuseni.
Peste toate acestea probabil se va așterne praful uitării pentru că mintea alegătorului este construită în așa fel încât, să rețină doar anumite lucruri. Iar Doina Federovici pare-se să își fi tăiat singură craca politică de sub picioare, la momentul în care s-a poziționat lângă un personaj politic care are probleme cu legea.
A reacționat la acest ultim scandal național și un deputat de Botoșani care și-a exprimat opinia vis-a-vis de un eventual viitor politic al social democratei. Iată ce a scris Cristian Roman pe Facebook:
Cum să-ți faci praf o carieră politică pe care ai gestionat-o atent și cu multe resurse până la un moment dat?
Faci o gafă care rămâne în istoria colectivă și care-ți eclipsează toate celelalte gesturi. E cazul colegei mele parlamentar de Botoșani, senatorul Doinița Federovici, care, oricâte șezători de duminică prin satele județului sau întâlniri cu femeile din PSD ar avea și oricât de mulți bani i-ar băga partidul în PR, va rămâne în istoria colectivă ca personajul care a întors procedura la comisia juridică din Senat pentru a-l scăpa de justiție pe Dan Șova, acest exponent al tupeului și aroganței în politică.
Nu are cum să nu ne vină în minte momentul când deputatul Viorica Afrăsinei făcea scut uman, împreună cu colegii parlamentari din PDSR, pentru a împiedica arestarea infractorului dovedit Gabriel Bibolaru. Atunci Doinița Fedorovici era consiliera doamnei Afrăsinei. Discipolul își copiază mentorul.
Iata si o poza care vorbește de la sine.
11 medici au venit la „Mavromati”: Managerul spitalului anunță noi concursuri - VIDEO
Oana Sava
Nov 20, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024
Medicul Kiss căutat de botoșănenii din diaspora: Au încredere în Spitalul Mavromati
Oana Sava
Nov 20, 2024
ANUNȚUL directorului de la Poșta Botoșani despre închiderea oficiilor din județ
Gabriela Erdic
Nov 20, 2024
Candidații PNL Botoșani invită la dezbateri publice candidații PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024