Istoricii botoşăneni arată că târgul Botoşaniului, fost târg privilegiat al voievozilor moldoveni şi principala sursă de venit şi reşedinţă a nevestelor de domn, a fost unul dintre primele oraşe din Principatele Române care a făcut demersuri pentru înfiinţarea unei brigăzi de pompieri, scrie Adevărul.
Oraşul era de tip medieval, cu străzi înguste, case alăturate, plin cu dughene, cârciumi şi magazine şi automat avea mari probleme cu incediile mai ales în timpul verilor uscate, dar şi a iernilor în care gospodarii făceau focul. ”La începutul sec. al XIX-lea, era al patrulea oraş din ţară ca întindere, număr de populaţie şi importanţă economică comercială, fiind întrecut doar de Bucureşti, Iaşi şi Galaţi, situaţie în care s-a menţinut până în jurul anului 1880. Prosperitatea în care ajunsese explică de ce Botoşani a fost şi printre primele centre urbane ale ţării cu iniţiative edilitare care urmăreau modernizarea oraşului”, explică reputatul profesor şi istoric botoşănean Ştefan Cervatiuc într-un studiu intitulat ”Începuturile organizării pazei contra incendiilor în oraşul Botoşani”, publicat în ”Forum cultural”, nr 4 din decembrie 2005. După numeroase incendii, izbucnite mai ales în mahalalele şi care se propagau în tot oraşul, fruntaşii târgului au decis să pună mână de la mână şi să facă o unitate de pompieri. Şi asta după ce au constatat că domnitorul şi cancelaria sa nu-i ajută cu nimic. Situaţia era disperată, având în vedere că după fiecare incendiu de amploare, practic oamenii trebuiau să-şi reconstruiască casele.
În 1827, arată documentele de arhivă ale oraşului, negustorii şi boierii au decis organizarea unei chete publice şi instituirea unei taxe speciale ca să fie cumpărate echipamente destinate stingerii incendiilor. ”Câte cinci lei de toată binaua mare, casă, dughiană, din târg şi mahalali şi câte doi lei de toată dughiana şi casa de rând, dându-să aceşti bani numai de cătră tagma boierească şi tagma neguţitorească de toate naţiile, fără osebire, iar locuitorii săraci să nu fie supăraţi la această dare”, se arată în documentele vremii. Mai mult decât atât, oamenii erau dispuşi să angajeze şi pompieri. Erau 40 de oameni din oraş, care în schimbul scutirii de biruri şi taxe trebuiau să se instruiască şi să participe la stingerea incendiilor. La 17 august 1827, ei trimit o jalbă la domnitorul Ioan Sandu Sturza şi cer această favoare. Din păcate pentru târgoveţi, domnitorul a preferat să ardă târgul, decât să scutească 40 de oameni de biruri şi taxe. Aşa că târgoveţii au rămas să stingă focul, fiecare cu ajutorul vecinilor şi doar cu găleţi şi pompe improvizate. Evident, eficienţa era minimă.
Abia după 1832, odată cu apariţia Eforiei(n.r. un fel de Poliţie), apare şi şansa infiinţării unui corp de pompieri. Dotările acelei perioade sunt descrise în documentele din arhivele statului de la Botoşani, prezentate de istoricul Ştefan Cervatiuc în studiul său. Practic pompierii se puteau baza pe găleţi, topoare, căngi, sacale sau tulumbe. Sacalele erau obişnuitele butoaie aşezate pe suporturi cu patru sau două roţi trase de cai la locul incendiului. Tulumbele erau un fel de pompe cu furtun, tractate tot cu cai. Acestea erau singurele metode la îndemâna pompierilor din aceea perioadă în special din Botoşani, dar şi Moldova.
Sfaturi utile de la pompieri în preajma sărbătorilor de iarnă pentru botoșănenii gospodari
