PNL a fost primul partid care și-a desemnat candidații de la Botoșani pentru Parlament. Era 20 august când Biroul Politic Județean (BPJ) a aprobat listele pentru Senat și Camera Deputaților.
Hotărârea a consfințit neincluderea lui Sorin Cornilă printre aspiranții la Legislativ, după ce prefectul de la acea dată a solicitat locul 1 la Camera Deputaților, care i-ar fi adus un mandat de parlamentar, iar Valeriu Iftime, președintele PNL Botoșani, i-a propus poziția a doua la Senat, în condițiile în care liberalii nu au reușit vreodată după revoluție să aibă doi senatori.
Cei doi au intrat în conflict și noul președinte al Consiliului Județean a decis să îl înlocuiască din funcția de prefect, care la Botoșani revenea liberalilor prin negocierile de împărțire a posturilor desfășurate cu social-democrații.
Primul nume luat în calcul a fost tocmai cel al liberalului căruia Valeriu Iftime i-a luat locul în fruntea PNL Botoșani.
Invitat la ”Botoșăneanul TV” chiar în ziua în care Botoșăneanul a dezvăluit că PNL îl preferă în cele din urmă pe Dan Nechifor pentru preluarea postului, deputatul a dat de înțeles că nu și-a dorit dobândirea funcției înainte de a-și termina mandatul de parlamentar.
Aceasta întrucât ar fi însemnat să demisioneze din Parlament fiindcă devenea incompatibil.
Costel Șoptică, deputat PNL
”Între timp au fost discuții dacă să vin la Prefectură acum sau mai târziu. Consider că sunt niște amănunte chestiunile astea, mai ales pentru că nu trebuie să mă ascund, sunt parlamentar până după mijlocul lunii decembrie, încolo 20 decembrie, deci nu asta ar fi problema, că neapărat ar trebui să fiu azi. De altfel, eu și spunând, și uitați afirm astăzi în nou, că pentru mine nu este miza Prefectura, cel puțin în anul acesta, 2024, mai ales că eu consider că prefectul Sorin Cornilă și-a făcut treaba la alegeri, mă refer la treaba de prefect, nu mă refer la treaba de prim-vicepreședinte de partid, ca să fiu și aici foarte bineînțeles, și atunci nu pot să-i reproșez în mod expres ceva”.
Deputatul este tocmai cel care, din postura sa de președinte al PNL Botoșani, în 2022 l-a sprijinit pe Sorin Cornilă pentru accederea în funcția de prefect.
Costel Șoptică, deputat PNL
”Se punea problema eventual venirii mele înainte de terminarea mandatului de parlamentar, când era în discuție prezența lui Cornilă pe lista pentru Parlament și că acesta undeva în octombrie - de aceea și apăruse termenul acesta de octombrie – rămăsese să își dea demisia din funcția de prefect. Deci nu era, n-a fost niciodată discuția ca eu să-l scot pe Cornilă din funcția de prefect, ca să lămurim cumva și treburile astea pentru că se creează o imagine”.
În cele din urmă, Sorin Cornilă nu a mai prins lista pentru Parlament, însă tot a fost înlocuit, dar nu de Costel Șoptică, ci de Dan Nechifor, nimeni altul decât cel căruia îi luase locul în acest post în februarie 2022.
”Pare un fel de schimb de serve, dar mă rog, asta este altă problemă”, a comentat Costel Șoptică.
Astfel, după ce inițial i s-a promis primul loc pentru Camera Deputaților ca să demisioneze din funcția de președinte al PNL Botoșani în favoarea lui Valeriu Iftime, iar ulterior postul de prefect, Costel Șoptică a rămas... să își termine mandatul de deputat.
Discuția pe această temă o puteți vedea în emisiunea de mai jos, de la minutul 19:50
ACUM: Revoluționarii și șefii din administrație se pregătesc să comemoreze eroii din 1989
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Primar amenințat cu moartea într-un LIVE, bărbat adus în cătușe la Botoșani: Îl omor cu mâna mea
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Un botoșănean care s-a pus pe afumat carne a fost la un pas să dea foc la casă
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile