Meteorologii au anunțat cum va fi vremea pentru fiecare regiune a țării, în perioada 5 august – 18 septembrie.
În regiunea Moldovei intervalul va debuta cu o vreme călduroasă, apoi maximele diurne vor scădea, de la o medie regională de 30...31 de grade în primele zile, până la aproximativ 25 de grade la sfârșitul celor două săptămâni de prognoză. Temperaturile minime nocturne vor avea o evoluție asemănătoare, fiind în scădere ușoară de la o zi la alta, de la 15...16 grade la început, spre 12...13 grade la finalul intervalului.
În prima săptămână de prognoză probabilitatea de ploaie va fi redusă, dar după data de 12 septembrie, pe arii restrânse, vor fi ploi slabe, trecătoare.
La munte regimul temperaturii aerului nu va prezenta variații importante în decursul celor două săptămâni de prognoză, manifestând o tendință ușoară, dar constantă, de scădere. Astfel, maximele diurne se vor situa, în medie, între 18 și 20 de grade în prima săptămână de prognoză, iar ulterior vor scădea treptat, spre 14...15 grade, în jurul datei de 18 septembrie.
Temperaturile nocturne vor avea valori medii de 10 grade în mare parte a intervalului și, doar în ultimele zile, vor marca o ușoară scădere, spre 7...8 grade. Va ploua local pe data de 5 septembrie, când, punctiform, se pot cumula cantități de apă mai importante, apoi probabilitatea pentru ploi slabe, izolate, va crește din nou, după data de 10 septembrie.
Vezi și: Se încălzește din nou: CUM va fi vremea în următoarele două săptămâni în zona Moldovei
Peste 1.500 de botoșăneni loviți de viroze: Multe internări și în rândul copiilor
Redacția Botoșăneanul
Feb 25, 2025
Ce să porți și ce să eviți la cazinourile din România
Redacția Botoșăneanul
Feb 25, 2025
Redacția Botoșăneanul
Feb 25, 2025
Descoperă cele mai bune cazinouri online din România cu Slotozilla
Redacția Botoșăneanul
Feb 25, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile