Locuințele construite prin Agenția Națională a Locuințelor (ANL) se vând la Botoșani de mai bine de patru ani de zile. În teorie.
În realitate însă, cele aproximativ 60 de solicitări din partea unor botoșăneni ce au calitatea de chiriași la societatea Locativa, stau cuminți într-o așteptare neînțeleasă, într-un sertar.
Iar motivul este unul simplu și anume că Primăria nu a găsit nici într-unul din ultimii ani bani, pentru ”complicata” procedură de intabulare.
”Având în vedere că în prezent este lege de vânzare a locuințelor, vom merge în continuare pe această temă, deci pe vânzare, până când va apărea o altă lege care va hotărî altfel sau nu. Noi acum am cerut ca să se prindă încă o dată la nivel de municipiu sume pentru întocmirea cărților funciare și apartamentare. Am dat și o listă cu ce am considerat prioritar”,
Florinel Gornea, director SC Locativa SA
Adică cele unde sunt cereri de cumpărare.
Cele mai multe solicitări provin din ansamblul de locuințe de la ANL Călugăreni, urmat de altele răzlețe de prin ANL Bucovina sau Cișmea.
Cartea funciară pentru terenuri este făcută la toate blocurile ANL. În total la Botoșani au fost construite 650 de locuințe ANL.
Mașină din Botoșani implicată într-un accident, motociclist dus urgent la spital
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Noul subprefect și-a pregătit discurs la sugestia partidului, dar nu l-a mai citit – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 14, 2025
Angajatul unei bănci care nu poate simți durerea ajunge la Happy Cinema – PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Gabriel Galan a depus jurământul de subprefect în fața unei asistențe ridicată în picioare – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 14, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile