Anunțul a fost făcut de ministrul Finanțelor, Marcel Boloș.
Românii care cer bon fiscal la coafor, service-uri auto şi la magazinele de cartier ar putea primi reduceri la taxe şi impozite sau chiar o sumă de bani înapoi. Statul vrea să elimine, în acest fel, evaziunea uriaşă din aceste domenii.
Anunţul a fost făcut de ministrul Finanţelor, în exclusivitate pentru Observator. De exemplu, la cumpărături de 5.000 de lei, am putea primi înapoi 500 de lei.
Românii vor fi încurajaţi să ceară bon la cumpărături. Pentru unele, ar putea primi bani înapoi. Sistemul, numit şi credit fiscal, este în pregătire la Ministerul Finanţelor.
Marcel Boloş, ministrul Finanţelor
“Un fel de deduceri pe care le-ar avea constribuabilul persoană fizică, dacă ar aduce bonuri dintr-o zonă de activitate cu risc fiscal mare”
Cei mai mulţi bani nedeclaraţi sunt în servicii - de la service-uri auto până la saloane de înfrumuseţare, industria alimentară, agricultură şi comerţ. Pentru a putea beneficia de reduceri, persoanele fizice trebuie să se înscrie în Spaţiul Privat Virtual de la ANAF.
Marcel Boloş, ministrul Finanţelor
“Te-ai dus la un service auto, te-a costat 500 lei. Ai cerut chitanţă, în acel moment pe bonul fiscal ţi-a apărut codul numeric personal şi în sistemul nostru de evidenţă fiscală, după CNP, ţi se adună toate cheltuielile pe care le-ai făcut în domeniile acestea de servicii”
La cheltuieli în valoare de 5.000 lei pe lună, spre exemplu, valoarea creditului fiscal sau cash-back-ul ar putea fi de 10% din sumă.
Marcel Boloş, ministrul Finanţelor
“Înseamnă că ai 500 de lei pe care poţi să-i foloseşti fie să-ţi compensezi alte impozite şi taxe pe care le datorezi, fie să ţi se ramburseze pur şi simplu”
Salariaţii ar putea beneficia de reducerea impozitului pe venit. Valoarea creditului fiscal acumulat va putea fi verificată de angajatori. Măsura a fost recomandată şi de Banca Mondială. Ministerul Finanţelor s-a inspirat din modelul portughez, însă un sistem similar există şi în Spania.
Leonard Rizoiu, antreprenor
“Atunci când cumperi un electrocasnic sau îmbunătăţeşti locuinţa ta, poţi merge cu acele bonuri care au QR code şi poţi cere o reducere la taxele şi impozitele locale din locuinţă”
Citește articolul integral AICI
(Foto: Captură video)
Sărbătoarea Nașterii Domnului: tradiții fascinante și superstiții care dăinuie peste generații
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Comercianții nu mai trebuie să emită bon fiscal pentru plățile cu cardul, decât la cerere
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Avertizare meteo: COD GALBEN de ceață pentru mai multe localități din județ
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile