Tragedie petrecută în dimineața zilei de marți, 10 mai 2016, în satul Poiana din orașul Flămânzi. Un copil și-a pierdut viața, după ce locuința în care se afla a fost cuprinsă de flăcări.
La fața locului s-au deplasat trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu două autospeciale cu apă și spumă și Terapia Intensivă Mobilă (TIM) SMURD și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Flămânzi, cu o autospecială cu apă și spumă. La sosirea forțelor de intervenție, ardeau bunurile dintr-o cameră, existând pericolul ca flăcările să se extindă la bunurile din alte trei camere. Întrucât existau informații că în casă, în momentul izbucnirii incendiului, era un copil de trei ani, pompierii au început căutările concomitent cu acțiunea de stingere. Din nefericire, un băiețel de trei ani, a fost găsit carbonizat pe patul din camera unde a izbucnit incendiul. Cauza probabilă este în curs de stabilire.
CITEȘTE: Incendiu la Flămânzi, un copil ar fi ars de viu
SEARA ACEASTA: Două femei și o fată de 14 ani izbite pe trecere, au fost transportate la Urgențe
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Lucrurile (ne)știute despre clădirea Primăriei Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Becali scos din sărite de un fost jucător de la FC Botoșani: Vrăjeală! Nu-i mai convenea să joace
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Înșelăciune în numele Poliției: CE trebuie să faci pentru a nu cădea în plasă
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile