Zâmbete, emoții, melancolie și din când în când câteva lacrimi, toate s-au putut vedea astăzi la Primăria Botoșani, acolo unde au fost premiate cuplurile care au împlinit 50 de ani de la căsătorie.
Desfășurată pe un fundal muzical care a trecut prin creații celebre ale compozitorilor Richard Clayderman și Eugen Doga, ceremonia a debutat cu acordarea unor distincții pentru patru perechi de pensionari care și-au serbat nunta de diamant, adică au aniversat 60 de ani de la căsătorie.
Au urmat apoi 36 de cupluri care au sărbătorit jumătate de veac de conviețuire.
Numele le-au fost strigate ca la catalog, după care primarul s-a deplasat personal la fiecare, le-a înmânat câte o diplomă, un buchet de flori și plicul cu 500 de lei, premii acordate în baza unei hotărâri a Consiliului Local.
Unii vârstnici au ținut neapărat să își facă poze cu edilul șef, alții au dorit să îi transmită ceva sfaturi, pentru ca unul dintre bărbați să îi ureze edilului șef, abia trecut de 40 de ani de viață, ”să prindeți și dvs. 50 de ani de căsătorie”.
Cum la televizorul din sala Mihai Eminescu erau difuzate imagini de la precedentele festivități de acest tip, dar și cu pensionari din SUA, la final Cosmin Andrei le-a vorbit despre un sondaj făcut printre vârstnici.
”Au răspuns că s-au îngrijorat prea mult pentru niște lucruri care nu s-au întâmplat niciodată. Sunt curios dacă asta ne spuneți și dvs. și cred că am văzut acest lucru în urările pe care mi le-ați făcut și pentru care vă mulțumesc. Vă întorc încă o dată aceleași gânduri de fericire și înțelegere de care ați avut parte și dvs. Vă mulțumesc că ați venit astăzi, aici, să transmiteți și copiilor și nepoților dvs. toate urările noastre de bine. La mulți ani tuturor”,
Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani.
La final, edilul șef a ciocnit câte un pahar de șampanie cu fiecare sărbătorit, mulțumindu-le pensionarilor pentru tot ceea ce au făcut pentru Botoșani și colegilor din Primărie pentru organizarea evenimentului.
Primarul Cosmin Andrei, vot cu soția și cu gândul la investițiile orașului – LIVE
Oana Sava
Nov 24, 2024
Prima ciocnire politică în ziua „prezidențialelor”: N-a avut nimeni niciun limbaj – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
PREZENȚA la vot în Botoșani: Sătenii sunt cei mai harnici votanți
Diana Arici
Nov 24, 2024
ANUNŢ Primăria Botoşani referitor la noile locaţii ale secţiilor de votare
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024