Comuna Truşeşti a organizat duminică o sărbătoare dedicată celor mai longevive căsătorii. 140 de cupluri, care au împlinit peste 50 de ani de când s-au căsătorit, au răspuns invitaţiei primarului Mihai Puruhniuc şi au avut ocazia să fie felicitate de către Costică Macaleţi, prefectul judeţului, alături de Florin Ţurcanu, preşedintele Consiliului Judeţean.
„Vă felicităm pentru sinceritatea sentimentelor care v-au unit şi v-au ţinut împreună timp de peste 50 de ani, pentru răbdare şi înţelepciune!”, este mesajul conducerii Primăriei Truşeşti, condusă de un democrat-liberal, care apare pe fiecare diplomă de fidelitate acordată duminică.
„Vă respect şi vă admir! Vă doresc multă sănătate, la fel copiilor şi nepoţilor dumneavoastră! Sunteţi exemple vii pentru noile generaţii şi să vă ajute Bunul Dumnezeu să ne puteţi îndruma şi călăuzi încă mulţi ani de acum înainte!”, le-a spus sărbătoriţilor
prefectul Costică Macaleţi.
Tot duminică, reprezentantul Guvernului în teritoriu a participat la sfinţirea căminului cultural din comuna Răchiţi. Reabilitat din fonduri proprii în valoare de circa 50.000 de lei, acesta poate fi din nou folosit după 15 ani în care, din cauza degradării, nu a putut găzdui nici o activitate a comunităţii.
„Sfinţirea de astăzi dovedeşte că un primar harnic, ajutat de o comună bogată poate face lucruri frumoase şi cu propriile resurse. Vă felicit şi aş vrea să văd astfel de realizări în întreg judeţul”, au fost cuvintele rostite de
prefectul judeţului în faţa a peste 100 de răchiţeni şi a celor patru preoţi ai comunei, care au oficiat slujba de sfinţire.
CITEŞTE ŞI:
Cupluri de aur premiate la scenă deschisă – GALERIE FOTO&VIDEO