Un număr de şase unităţi de învăţământ de la nivelul judeţului Botoşani au rămas cu lacătele pe uşă după ce o firmă din Bacău care a câştigat licitaţia pentru efectuarea de lucrări de modernizare nu şi-a respectat obligaţiile contractuale. Situaţia a ajuns în atenţia prefectului judeţului Botoşani care a solicitat Inspectoratului Şcolar Judeţean o situaţie cu privire la stadiul lucrărilor la şcolile din teritoriu.
Adrian Constantinescu a intrat în posesia informării din care a reieşit în cifre stadiul lucrărilor de reabilitare şi modernizare la unităţile şcolare din judeţ, astfel în această vară s-a lucrat la aproape 100 de astfel de obiective care se află la diverse stadii şi cu diferite termene de executare. Un număr de 81 dintre acestea sunt modernizate prin finanţare internă , alte 18 cu fonduri europene în timp ce realizarea a 22 de grădiniţe se află la stadiul de proiect. Prefectul a mai declarat că au fost finalizate în proporţie de 100%, 44 dintre aceste şcoli în timp
ce 55 de unităţi se află încă în lucru.
Doar în şase şcoli nu se învaţă zilele acestea din cauza lucrărilor de modernizare, este vorba despre şcolile din Lunca, Răchiţi, Albeşti, Dobârceni, Mihălăşeni şi Santa Mare. În fiecare dintre aceste şcoli sunt microbuze care duc copiii la şcolile din localităţile învecinate. „
Cauza principală este ritmul lent de lucru a unei companii din Bacău care a câştigat un pachet de executare a acestor lucrări, are mai multe şcoli pentru care a licitat şi din păcate nu a finalizat şi nu va putea să finalizeze până la finele lunii octombrie lucrările pe care le are în desfăşurare. Dacă unitatea de implementare a proiectului aflată în subordinea Ministerului Educaţiei va considera că se impune se vor face corecţii financiare, este posibil ca ei să gândească rezilierea contractului în momentul în care vom vorbi despre alte termene de finalizare a lucrărilor”, a declarat
prefectul Adrian Constantinescu. Termenul iniţial de finalizare a lucrărilor a fost de 26 octombrie din acest an însă, în urma unei discuţii a prefectului cu directorul societăţii Branpis din Bacău care a câştigat respectiva licitaţie, lucrările s-ar finaliza abia anul viitor în ianuarie.