14 unităţi şcolare din tot atîtea unităţi administrativ teritoriale se confruntă cu probleme din cauza temperaturilor extrem de scăzute din ultima săptămînă. Unele şcoli nu au combustibil suficient pentru asigurarea căldurii, iar în cazul altora, din cauza gerului nu sunt funcţionale microbuzele şcolare, sau acestea lipsesc cu desăvîrşire în cazul unor sate izolate, iar naveta este imposibil de făcut în situaţia de faţă.
Aceste probleme au fost discutate în cadrul Comandamentului pentru Situaţii de Urgenţă care s-a întrunit în data de 25 ianuarie 2010 la Palatul Administrativ, în vederea luării unor serii de măsuri pentru prevenirea eventualelor situaţii critice generate de frigul de afară.
„Nu s-a luat măsura suspendării cursurilor din toate unităţile şcolare aşa cum poate era de aşteptat, astfel, încît cei 78.000 de elevi şi cei 7.000 de angajaţi în total 85.000 de persoane care reprezintă 20% din populaţia judeţului au obligaţia de face eforturi pentru a realiza un proces educativ în continuare în condiţii de normalitate deşi temperaturile scăzute pot împiedica acest lucru”, a declarat Ada Macovei, inspector şcolar general IŞJ.
Totodată, Ada Macovei a făcut un apel către părinţii a căror copii sunt mai sensibili să îi ţină acasă pentru a nu-i expune temperaturilor scăzute, pe baza unor învoiri.
Printre unităţile şcolare cu probleme se numără şi grupul Şcolar Alexandru Vlahuţă din Dorohoi, care nu dispune de combustibil suficient pentru încălzirea internatului, presiune la gaz în cazul Colegiului Tehnic Gheorghe Asachi din municipiu, sau defecţiuni ale centralelor termice la şcoli din Dobîrceni sau Dorohoi.
Alte localităţi în care au fost înregistrate probleme sunt Cristeşti, Cîndeşti, Mihăileni, Răuseni, Răchiţi, Vlădeni, Mihai Eminescu, Hlipiceni sau Unţeni.
Ada Macovei a mai adăgat că, în cursul zilei de astăzi a fost trimisă o adresă tuturor directorilor de unităţi de învăţămînt prin care le este transmisă procedura pentru închiderea şcolilor care se face de către inspectorul şcolar general la propunerea directorilor şi cu avizul primarilor din localităţile respective.
Ora 19:00 – Botoșani la coada clasamentului la prezența la vot
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024