1.300 de mame vulnerabile, din Suceava, Botoșani, Neamț și Bacău vor primi Cutia Bebelușului, oferită de Asociația SAMAS, cu sprijinul Fundației OMV Petrom.
Părinții din cele 272 de comunități vulnerabile din nord-estul țării vor beneficia și de cursuri de îngrijire a bebelușilor susținute de 305 cadre medicale
Fundaţia OMV Petrom finanţează integral proiectul în valoare de 430.000 de euro, cu scopul de a contribui la reducerea mortalității infantile
Asociaţia SAMAS, cu sprijinul Fundaţiei OMV Petrom, lansează programul Cutia Bebeluşului, dedicat mamelor și bebelușilor, cu scopul de a reduce mortalitatea infantilă şi de a sprijini familiile imediat după naştere.
În perioada 2023-2024, 1.300 de mame din județele Suceava, Botoșani, Neamț și Bacău, vor primi câte o Cutie a Bebelușului și 305 cadre medicale vor lucra îndeaproape cu mamele și familiile pentru a le oferi informații și sprijin în perioada postnatală.
Inspirat de succesul modelului din Finlanda, dar adaptat la specificul local, programul Cutia Bebelușului a fost introdus pentru prima dată în România de către Asociația SAMAS, în anul 2018. Programul are ca scop reducerea mortalității infantile și presupune: sprijin material pentru familii vulnerabile, creșterea numărului de vizite medicale în perioada sarcinii și după naștere, informare despre soluțiile terapeutice în situații de risc, măsurile corecte de îngrijire a bebelușilor, prezentarea beneficiilor alăptării și ale unei alimentații corecte, precum și promovarea activității și implicării personalului medical în comunitate.
Cutia Bebelușului conține peste 40 de produse de bază necesare nou-născutului în primul an de viață: haine, scutece, lenjerie de pat, saltea, pilotă, prosop, sistem de înfăşat, articole de îngrijire pentru mame, cosmetice şi consumabile pentru îngrijirea nou-născuților, termometru de baie, termometru digital pentru corp, pachet de scutece, foarfecă pentru copii, inclusiv jucării şi cărţi pentru copii. Odată golită de produse, cutia se transformă într-un pat ce oferă siguranţă pentru bebeluș în primele 3 luni de viaţă când riscul morţii prin sufocare este foarte ridicat. Mai multe detalii despre ce conţine cutia bebeluşului găsiţi aici.
Primele 200 de cutii, asamblate și echipate cu ajutorul voluntarilor Fundației OMV Petrom, sunt pregătite pentru a fi expediate către mamele și bebelușii lor din comunitățile vulnerabile din primele 17 localități cuprinse în program.
„Dincolo de bucuria de a-și ține nou-născutul în brațe, vine emoția din privirea proaspetelor mame care primesc Cutia Bebelușului. Acest moment al devenirii, din femeie în mamă, este înălțător și, în același timp, copleșitor. Fiecare copil are nevoie de iubire, hrană, îngrijire, sănătate și de un mediu sigur în care să crească. Dar nu toate mamele pot oferi aceste lucruri micuților lor, din prima zi. Datorită acestui parteneriat cu Fundația OMV Petrom, mamele și bebelușii lor vor primi un sprijin financiar și educațional prin Cutia Bebelușului - împreună din prima zi”,
spune Eli Roman, Președinte Asociația SAMAS.
“Pentru Cutia Bebelușului ne-am inspirat dintr-un model probat și consacrat în timp care și-a dovedit eficiența în a reduce rata mortalității infantile. Cutia va fi un sprijin real pentru mamele din mediile dezavantajate și va asigura nou-născuților un start mai bun în viață, din punct de vedere al sănătății și al siguranței”,
declară Ana Maria Mihăescu, Președinta Fundației OMV Petrom.
România se menține pe primele locuri în Uniunea Europeană în ceea ce privește mortalitatea infantilă. Media națională a ratei mortalității infantile a fost, în 2021, potrivit datelor Institutului Național de Statistică, de 5,2 la mia de copii născuți vii (aproape dublă față de media Uniunii Europene), cauza principală fiind nașterile premature. În plus, 1 din 10 mame este minoră, iar 41,7% dintre copiii de la noi se nasc și trăiesc în sărăcie.
Despre Asociația SAMAS:
Asociația SAMAS este o organizație nonguvernamentală care activează în domeniul educației pentru sănătate și prevenției și care dezvoltă programe de formare pentru profesioniști din domeniul sănătății și cel educațional, pentru ca aceștia să poată ajuta, la rândul lor, părinții să ia cele mai bune decizii pentru sănătatea copiilor. Pe lângă proiectul Cutia Bebelușului, Asociația SAMAS a mai creat 2 programe cu impact național: Educație Perinatală pentru părinți în primele 1,000 de zile ale copiilor și Sănătos de mic. Programul de Educație Perinatală a dezvoltat o comunitate de 1.400 de specialiști (moașe, medici, asistenți medicali și comunitari), care oferă informații despre nutriția și îngrijirea corectă a bebelușilor viitorilor părinți și părinților începători din întreaga țară, în comunități, maternități, online sau la centrele SAMAS. 31.284 de mame (o treime dintre acestea aflate în situații dificile de viață) au beneficiat de cursurile și informațiile furnizate de SAMAS din 2013 până în prezent. Sănătos de mic, inițiat în 2017, este un program de educație nutrițională în grădinițe, menit să reducă riscul de obezitate infantilă și să creeze bune obiceiuri alimentare din primii ani de viață. Programul a fost deja implementat în 296 de grădinițe din țară, iar 623 cadre didactice și medicale din grădinițe au urmat cursuri de formare, iar părinții au participat la 153 de ateliere de gătit sănătos și la 13 conferințe pe teme de nutriție și stil sănătos de viață. În total 44.400 de preșcolari și 66.600 de părinți au beneficiat de activitățile proiectului.
Despre Fundația OMV Petrom:
Lansată în anul 2022, Fundația OMV Petrom construiește programe și susține investiții pe termen lung în România pentru comunități dezavantajate, în trei domenii cheie: educație timpurie, sănătate timpurie și biodiversitate.
www.fundatiaomvpetrom.ro
Pentru mai multe detalii și informații: Eli Roman, Președinte Asociația SAMAS
E-mail: [email protected]
Telefon: 0729.039.901
Procesiune cu Sfinte Moaște în mai multe parohii din județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
3 motive pentru a cumpăra centrala pe lemne Stropuva S40U
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Tânăr din Botoșani prăbușit sub ochii trecătorilor, ambulanța chemată urgent
Oana Sava
Nov 22, 2024
Femeie prinsă de polițiști în timp ce dirija traficul în intersecție
Oana Sava
Nov 22, 2024