Prim-vicepreședintele PNL Botoșani a avut o ieșire furtunoasă în urma informațiilor referitoare la înlăturarea lui Costel Șoptică.
Verginel Gireadă a declarat că președintele PNL Botoșani, Costel Șoptică, nu poate fi schimbat atât timp cât există o susținere zdrobitoare în aproape toate organizațiile din județ.
„Au existat niște discuții în acest sens, dar nu se poate schimbarea lui Costel Șoptică până nu se consultă toate organizațiile din județ. Astăzi există o susținere zdrobitoare în favoarea lui Șoptică. În primul rând, dl Iftime trebuie să se înscrie în PNL, iar ca să vrea președinte trebuie să candideze împotriva lui Șoptică.”
Verginel Gireadă, prim-vicepreședinte PNL Botoșani.
În ceea ce îl privește pe Valeriu Iftime, primarul comunei Mihai Eminescu a declarat că va fi primit în partid atât timp cât va munci pentru a obține ceva.
Și că nu i se va da nimic gratis.
„Dl Iftime trebuie să demonstreze că vrea să câștige ceva. Noi nu putem să-i întindem masa la gata dlui Valeriu Iftime, fără muncă. Îl acceptăm în PNL pe dl Iftime, dar la muncă. Partidul Național Liberal nu este un partid care se cumpără la tarabă. Dacă știam că PNL se cumpără de la București, puneam toți mână de la mână și îl cumpăram pe persoană fizică. Este o organizație puternică și îl invit pe dl Iftime la muncă.”,
Verginel Gireadă, prim-vicepreședinte PNL Botoșani.
Costel Șoptică este susținut în acest moment de 95% din filialele din teritoriu.
Moș Crăciun a ajuns la sediul Jandarmeriei Botoșani, un ansamblu a făcut spectacol – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
O tânără plecată în Olanda, dată dispărută după ce nu a mai revenit la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Gabriela Erdic
Dec 21, 2024
Pompierii botoșăneni, mesaj pentru gospodine pentru a NU da foc în bucătării
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile