Pare că Botoșaniul și întreaga țară deopotrivă a intrat în era protestelor. Pentru a doua săptămână consecutiv angajații a două importante instituții de la Botoșani au întrerupt activitatea.
Este vorba despre cei de la Agenția pentru Protecția Mediului și Comisariatul Județean al Gărzii de Mediu, nemulțumirile oamenilor fiind adresate actualului Guvern care a reușit să producă discrepanțe uriașe la salarii între bugetarii din instituțiile publice.
În timp ce în unele unități ale statului angajații beneficiază de lefuri dublate, în altele, veniturile lunare au rămas la nivelul celor din anul 2009.
”Este o lipsă de interes și o bătaie de joc la adresa salariaților din Mediu. Chiar astăzi am rugat-o pe colega mea de la Contabilitate să-mi scoată salariul mediu pe Agenție pe luna februarie, deci ultimul salariul, a fost de 2172 de lei în condițiile în care toți avem studii superioare și cred că 90% din noi, daca nu chiar mai mulți, 95% din noi, am ajuns la cel mai mare salariu pe care îl putem avea.”
Dana Boariu, fost director APM Botoșani
Acțiunea de protest organizată astăzi în fața Agenției pentru Protecția Mediului are loc în intervalul 10.00 – 12.00. Următorul pas este acela de declanșare a grevei generale pe perioadă nedeterminată.
Protestatarii aveau în mâini pancarde cu mesaje: Nu mai # rezist, Nu inechității salariale!
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
Botoșănean cu tupeu, prins BEAT la volan pe un drum din județ
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024