În perioada noiembrie 2022 - mai 2023, la Liceul de Artă „Ştefan Luchian” s-a desfăşurat proiectul educaţional „Cuvânt şi culoare”, ediţia a XV-a, structurat pe două secţiuni, creaţie literară şi plastică.
Longevitatea acestui proiect se datorează succesului pe care l-au avut ediţiile anterioare, atât în rândurile elevilor, principalul beneficiar, cât şi al cadrelor didactice coordonatoare.
Argumentul proiectului susţine ideea că acesta sprijină formarea, la elevii implicaţi, a unor competenţe specifice din domeniul cheie - sensibilizarea culturală şi exprimarea artistică prin intermediul literaturii şi artelor plastice.
Lectura, creaţia literară şi de artă plastică reprezintă baza formării oricărui viitor artist. Alături de celelalte obiecte de studiu, literatura şi pictura au un rol deosebit în conturarea personalităţii umane, prin dezvoltarea imaginaţiei care va creiona noi orizonturi pe care viitorul le va explora. De asemenea, se urmăreşte modelarea conştiinţelor elevilor în sensul asumării conştiente a ideii că universul în care trăim este guvernat de legi care trebuie respectate, pentru că acestea – implacabil – dictează atât dezvoltarea individuală şi colectivă, cât şi produsele umane artistice şi ştiinţifice. Un elev creativ este un elev capabil să distingă valorile reale, are un simţ estetic dezvoltat şi poate construi, folosind un limbaj artistic propriu, un dialog cu lumea înconjurătoare şi cu sine însuşi.
Având ca obiective specifice dezvoltarea imaginaţiei creatoare, a unui limbaj artistic adecvat fiecărei secţiuni vizate, descoperirea de noi valenţe creative, dezvoltarea capacităţii de autoevaluare şi creşterea motivaţiei elevilor şi a cadrelor implicate pentru activitatea de creaţie artistică, proiectul se adresează elevilor din clasele III-VIII din toate şcolile judeţului Botoşani, care prin spontaneitatea şi sensibilitatea specifică vârstei pot elabora lucrări originale, pot imagina o lume mai frumoasă pentru noi toţi.
Profesor Beatrice-Cătălina Păpădie, Director al Liceului de Artă „Ştefan Luchian” Botoşani, coordonator în echipa de proiect, afirma că „Acest proiect constituie o oportunitate pentru elevii care vor să îşi descopere valenţele artistice şi a căror opţiune de studiu ar putea fi Artele plastice. De asemenea, le oferă posibilitatea de a-şi dezvolta imaginaţia şi puterea de creaţie, de a-şi dezvolta un limbaj artistic adecvat fiecărei secţiuni vizate, de a-şi descoperi noi valenţe creative şi, nu în ultimul rând, de a se elibera de reguli şi norme impuse de modele, dezvoltându-şi un stil propriu de creaţie şi de exprimare artistică”.
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Se caută medic pentru cea mai sensibilă secție de la Spitalul Județean
Oana Sava
Nov 23, 2024
Investiții făcute de echipa PSD în sistemul educațional botoșănean
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două incendii NOAPTEA TRECUTĂ la Botoșani: S-a intervenit de urgență
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
COD GALBEN la Botoșani: Meteorologii avertizează asupra rafalelor puternice de vânt
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024