Mihai Teja și-a început activitatea la FC Botoșani încă de marți, 14 iunie 2022 când s-a pus la punct cu lotul de jucători pe care-l are deocamdată la dispoziție.
Mai întâi, noul antrenor al echipei fanion a județului i-a mulțumit lui Valeriu Iftime pentru încrederea acordată.
„În urma discuției pe care am avut-o față-n față cu dl Valeriu, m-a convins pentru că respectă antrenorii și respectă decizia antrenorilor. Ceea ce s-a întâmplat aici la Botoșani au fost lucruri foarte frumoase, o muncă bine depusă de staff-ul administrativ, de staff-ul tehnic pentru că Marius a lăsat lucruri foarte bune aici, ceea ce mă obligă și pe mine să continui cu performanță, să vrem mai mult, să avem obiective mai îndrăznețe, să încercăm mai mult. Am încredere și am venit cu inima deschisă la Botoșani și sper să facem o muncă frumoasă aici și cât mai îndelungată”,
Mihai Teja, antrenor FC Botoșani.
Noul antrenor a declarat că își dorește să creeze o echipă competitivă.
„Lotul de jucători este un pic subțirel, dar lucrăm la lucrul acesta. Încercăm să aducem jucători, să aducem jucători de calitate care să se plieze pe filosofia mea. Vreau să continui această filosofie pe care Botoșaniul a avut-o și în trecut, și cu Leo Grozavu, și cu Marius și cu toți antrenorii care au fost aici, o echipă ofensivă, care să creeze fotbal, o echipă care să aducă oamenii la stadion”,
Mihai Teja, antrenor FC Botoșani.
Vizita medicală va fi efectuată pe 16 iunie, urmând ca peste o săptămână echipa să plece în Austria unde va susține câteva meciuri amicale.
Incendiu într-o gospodărie din județ: O femeie a fost transportată la spital cu arsuri
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Gabriela Erdic
Nov 25, 2024
MARȚI: Mai mulți botoșăneni din municipiu rămân fără apă din cauza unei avarii
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Valeriu Iftime cere demisia DE URGENȚĂ a liderilor PNL de la centru – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 25, 2024
Mașini trase pe dreapta la Botoșani: Șofer prins băut și permise reținute de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024