Ţara începe să fiarbă. Vacanţele celor care şi le-au permis s-au cam terminat, remanierea a fost mai mult un exerciţiu de imagine, salariile sînt considerabil mai mici decît anunţase guvernanţii, iar zvonurile privind noi concedii fără plată cu forţa la bugetari se înteţesc. În tot acest timp la Botoşani s-a organizat doar un soi de pichetare a fermierilor, care şi aia s-a terminat cu un scandal între organizatori. Ba că unul e prieten cu prefectul, ba că celălalt îşi face imagine politică şi alte dintr-astea.
În ciuda măsurilor nepopulare fără precedent în istoria recentă a României, a disponibilizărilor masive de la instituţii şi a reducerilor drastice de salarii, în Botoşani nu protestează aproape nimeni. Prin învăţămînt se fac sondaje, BNS-ul azi face miting împreună cu Cartel Alfa, a doua zi nu mai face că aşa a primit adresă de la centru, taximetriştii preferă procese şi nu proteste. Faza cea mai tare e la Primărie, unde liderul de acolo cică o să ceară voie primarului să meargă vreo 20 de oameni la miting. Vă imaginaţi cum vine asta, „dl.primar ne aprobaţi să ieşim în faţa Primăriei şi să înjurăm Guvernul PDL?”.
Din nefericire pentru democraţia românească sindicalismul a ajuns să reprezinte orice numai interesele angajaţilor nu prea. Am mai scris aici, în Botoşani se strîng pe an la vreo 20 de miliarde din cotizaţii şi nimeni nu face un control să vadă ce se întîmplă cu ei, cum se cheltuie, în interesul cui? Varianta oficială e ca majoritatea banilor pleacă la Bucureşti şi doar n-o să dea ăia de acolo socoteală amărîţilor de la Botoşani. Dacă ne gîndim însă la Liviu Luca, ăla cu palat de face afaceri cu Vîntu, cred că nici nu mai este nevoie de prea multe explicaţii pe tema asta. Unii intră în afaceri, alţii se folosesc de mişcarea sindicală ca de o damă de companie care să-i paraşuteze în politică. Sînt atîtea exemple şi la nivel central, dar noi îi avem la Botoşani pe Ţarcă, pe Miluţă Timofti, pe Maria Paraschiv, care nu ştiu dacă ar fi ajuns vredată consilieri fără posturile sindicale. Dacă ar şti pensionarii de cîte ori a vorbit lidera lor în Consiliul Judeţean cred că le-ar bate inima ca la 30 de ani. De nervi, bineînţeles...
Dincolo însă de aceste personaje ce aduc aminte mai degrabă de Jimmy Hoffa, vina o poartă şi marea masă a salariaţilor. În primul rînd pentru că ei şi-au ales astfel de lideri şi ei îi menţin în funcţie. În al doilea rînd şi, asta mai ales la Botoşani, este vorba de mentalitatea acestui adevărat tărîm al păcii unde efectul măsurilor luate de Guvern a fost exact invers faţă de cel aşteptat. În loc să avem parte de proteste de amploare, omul tace mîlc acum ca nu cumva să îşi piardă serviciul ăla pentru care, dacă ar face un calcul la rece, ar vedea că îl costă mai mult venitul/plecatul, drumul, mîncarea, pantofii, etc. decît alea 500-600 de lei pe care le mai primeşte. Bănuiesc că ori se descurcă minunat cu remuneraţia asta în bătaie de joc, ori chiar în sistemul bugetar e atît de minunat încît eşti în stare să vii şi cu bani de acasă numai să ştie rudele şi vecinii că tu lucrezi „la birou”. Invers proporţional cu scăderea salariilor a crescut pupincurismul faţă de şefi, doar-doar să nu te trezeşti şi tu pe lista concediaţilor.
Miercuri vorbeam cu un bugetar şi îmi spunea că, la cît de împăcaţi cu soarta sînt oamenii de prin partea aceasta a locurilor, şi în ziua de azi ar fi trăit cu Ceauşescu dacă nu ieşeau în stradă timişorenii, bucureştenii, clujenii, sibienii. Ceauşescu nu mai e. Mai este însă Băsescu...
Sergiu BĂLĂŞCĂU
