FC Botoșani a remizat cu UTA Arad, scor 2-2, în etapa a zecea a SuperLigii.
Golurile din acest meci au fost marcate de Eduard Florescu (minutul 30, din penalty) și Miroslav Ilicic (minutul 52) pentru moldoveni, respectiv Cătălin Carp (minutul 48) și Goodberg Cooper (minutul 90+7).
Astfel, în urma acestui rezultat, Botoșani rămâne fără victorie în acest sezon de SuperLigă, scrie Digi Sport.
La finalul acestei partide, Dan Alexa (43 de ani), antrenorul celor de la FC Botoșani, s-a arătat dezamăgit că echipa sa a fost egalată în ultimul minut al partidei și că a ratat prima victorie din acest sezon de SuperLigă.
„După un asemenea joc, unde toate momentele importante au fost ale noastre. Am controlat jocul. La 1-0 am avut situație clară să facem 2-0 în prima repriză. Prima repriză ne-a aparținut în totalitate. Apoi, la 2-1, avem două situații monumentale să facem 3-1. Apoi avem om în plus și corner și nu reușim să ținem cu 8 jucători în spatele mingii. Este un rezultat nedrept, pentru că puteam să închidem jocul”,
a spus Dan Alexa, la finalul partidei.
Cu toate acestea, tehnicianul formației moldave a subliniat că evoluția echipei sale a înregistrat o creștere în ultima perioadă și că jocul practicat contra celor de la UTA Arad a fost cel mai bun din acest sezon.
„Apasă foarte mult că nu am câștigat de la începutul campionatului. Echipa astăzi a făcut un meci bun. Acesta cred că a fost cel mai bun al nostru de la începutul campionatului. Echipa a avut agresivitate. Am fost echipa mai bună astăzi, chiar dacă UTA a avut ceva posesie la începutul reprizei a doua. Ocaziile importante le-am avut noi. Vor urma meciuri dificile. Mă bucur că echipa arată o creștere”,
a mai spus Dan Alexa.
(Sursa foto - Facebook)
Primele exit poll-uri: Bătaie între Lasconi și Călin Georgescu pentru turul II
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
ACUM: Atmosferă de așteptare în sediul PSD, se așteaptă primele exit-poll-uri – LIVE
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Angajat al unui local public din Botoșani AMENDAT de polițiști în ziua votului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024