Antrenorul de la FC Botoșani a analizat înfrângerea suferită în fața vicecampioanei pe Stadionul Municipal.
FCSB s-a impus pe terenul celor de la FC Botoșani, scor 1-0, în runda cu numărul 12 din Superliga. Dan Alexa, antrenorul moldovenilor, a analizat înfrângerea suferită de botoșăneni în fața vicecampioanei.
„Am făcut o repriză a doua bună spre foarte bună. Este foarte greu să obții ceva contra Stelei dacă nu dai gol. Am ratat niște situații, am întârziat ultima execuție. E foarte greu să obții ceva așa, pentru că Steaua are jucători de mare calitate, și aici îi evidențiez pe Coman și pe Olaru, care au făcut diferența pe faza ofensivă.
A fost un joc bun al nostru, în care în multe momente am dominat. Sunt supărat că am pierdut. Nu mă încălzește cu absolut nimic faptul că ratăm, că jucăm bine, că Steaua a tras de timp pe finalul meciului, pentru că asta este egal cu zero. Echipa asta are nevoie de puncte.
Din păcate am luat gol dintr-o fază fixă. Sunt supărat, pentru că puteam mai mult, să dăm cel puțin un gol. Am luat galben pentru că am fost supărat pe mai multe decizii ale arbitrului Florin Andrei, dar până la urmă nu cred că a influențat cu nimic rezultatul.
Asta este realitatea. Cred că a fost un arbitraj bun. Sunt trist, pentru că o înfrângere e o înfrângere”, a declarat Dan Alexa, la Orange Sport, potrivit gsp.ro
Curg voturile din secțiile de la Botoșani pentru Călin Georgescu, numărătoarea pe final
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Și totuși… Ciucă a câștigat un oraș din județ
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Rezultate bombă la Botoșani, candidatul “fantomă” începe să câștige secții
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
SURPRIZA primului tur: Călin Georgescu votat masiv la Botoșani, este pe locul 2 după Ciolacu
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Cosmin Andrei: Este o victorie de etapă / Peste două săptămâni să fim la fel de fericiți - VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024