Noul antrenor de la FC Botoșani a apărut la prima conferință de presă organizată oficial, alături de președintele clubului.
Adi Ignat i-a adresat mulțumiri publici și o totală deschidere și susținere pentru ca echipa să revină pe linia rezultatelor pozitive.
„Țin să-i mulțumesc lui Dan că ne-a ales pe noi, că a ales să vină într-un moment destul de dificil al echipei noastre. A mai avut, după cum știm cu toții, și alte oferte, dar dânsul a ales să vină la noi. Îi mulțumim și îl susținem necondiționat.
Mai avem multe discuții, mai avem pe lot discuții. Timpul nu prea ne ajută, e destul de scurt. Sperăm să reușim să ne organizăm în intervalul acesta cât a mai rămas luni după-amiază, luni noapte, vedem ce modificări putem face. Obiectivele rămân aceleași, câștigăm fiecare medic după aceea ne stabilim alte obiective”
Adrian Ignat, președinte FC Botoșani
Dan Alexa a venit la Botoșani cu un secund în persoana lui Ștefan Grigorie. Staff-ul complet este format din: Alin Bordeanu antrenor de portari, Andrei Patache antrenor secund, Stelian Isac, preparator fizic.
Noul tehnician a mulțumit la rându-i pentru încredere și a arătat că și pentru el redresarea echipei FC Botoșani reprezintă o provocare.
„Vă mulțumesc pentru oportunitatea pe care mi-ați oferit-o. Sunt foarte motivat. Într-adevăr nu este un moment foarte fericit, dar am încredere că putem să o scoatem. Am apucat să văd echipa la meciul de cupă. Încep să cunosc lotul mai în amănunt.
Trebuie să mai aducem doi - trei jucători. Cred că avem nevoie de lucrul acesta, dar sper să și reușim. Îmi doresc să creăm aici o echipă care să fie foarte motivată, o echipă cu atitudine foarte bună. Sper să reușim și să nu dezamăgesc, asta este dorința mea pentru a le mulțumi oamenilor care au încredere în mine”
Dan Alexa, antrenor FC Botoșani
„Avem nevoie de un număr 9, atacant, pentru că plecat Roman. Avem nevoie de genul acesta de atacant. Avem și accidentări, din păcate nu putem să folosim anumiți jucători pe o anumită perioadă de timp. Camara s-a accidentat și e foarte greu să revină repede. Avem nevoie de un jucător, doi, în fiecare compartiment pentru a ne întări. Dar jucători care să vină pregătiți. E foarte important lucrul acesta, suntem în plin campionat, mă ajută cumva pauza asta de două săptămâni pentru că putem lua și un joc amical la sfârșitul acestei săptămâni și încep să cunosc mult mai bine echipa”
Dan Alexa, antrenor FC Botoșani.
A semnat un contract valabil un an, însă a recunoscut că un antrenor este susținut pe funcție de rezultate.
„Contractul unui antrenor este ultimul rezultat. Am un an contract, dar vă spun din experiență cel mai important este să ai rezultate, să ai liniște ca lumea să fie mulțumită, să existe o simbioză. Am un an contract, dar e foarte important să ai rezultat”
Dan Alexa, antrenor FC Botoșani
Deși s-a tot vorbit de lotul slab calitativ de la FC Botoșani, Dan Alexa este de părere că jucătorii noi au nevoie de acomodare, și per ansamblu lotul esste format din fotbaliști cu talent și potențial.
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024