Fostul prefect al județului din perioada 2017 – 2019 s-a aflat vineri după-amiaza într-o ipostază inedită. Chiar dacă și în calitatea de prim reprezentant al Guvernului în județ participa la acțiuni alături de social-democrați, de această dată a făcut-o din postura de candidat.
Dan Șlincu ocupă locul al doilea pe lista PSD pentru Camera Deputaților și a lipit primul afiș la panoul de lângă Parcul Rapsodia.
A făcut-o alături de fosta sa directoare de cancelarie, Alexandra Huțu, care se află pe poziția a patra la deputați.
Actualul director al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului a arătat că a intrat în cursa pentru Legislativ alături de ”o echipă formată din oameni profesioniști, cu experiență și implicați în activitățile pe care le desfășoară”.
”Cunosc majoritatea problemelor cu care ne confruntăm noi, botoșănenii, din experiența pe care o am ca fost prefect și sunt sigur că împreună cu echipa PSD vom găsi soluții de rezolvare a multora din aceste probleme”,
Dan Șlincu, candidat PSD la Camera Deputaților.
Infrastructura, educația și sănătatea vor fi domeniile pe care își va axa activitatea, dar înainte de toate are ca obiectiv personal finalizarea ”cu maximă urgență” a barajului de la Vârfu Câmpului prin asigurarea fondurilor necesare terminării investiției.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Ultrașii Petrolului furioși după înfrângerea cu Botoșaniul: Jucătorii „aliniați” și mustrați
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
ȘOCANT: Un tânăr și-a decapitat mama, polițiștii au găsit-o într-o baltă de sânge
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Aparatură medicală donată de o companie pentru copiii de la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Familii, la un pas să rămână pe drumuri: Pompierii chemați rapid
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Două case salvate de pompieri din calea flăcărilor
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile