În anul 2022, ministrul PSD al Transporturilor, Sorin Grindeanu, a reușit desemnarea constructorilor pe toate cele 13 loturi finanțate din Planul Național de Redresare și Reziliență pentru prima autostradă din Moldova, A7.
În prezent, pe 4 loturi deja se lucrează în ritm susținut.
„Începerea lucrărilor la Autostrada A7 va duce la creșterea puterii economice a județelor din Moldova, iar legarea de Bucureşti va accelera dezvoltarea regiunii și va atrage noi investitori și noi oportunități de afaceri. În condiţiile în care, în acest moment, singura rută de acces este E85 (DN2), unul dintre cele mai periculoase drumuri din ţară din cauza formatului de o bandă pe sens plus acostament lăţit, construcția A7 va fi principala poartă de acces a regiunii de dezvoltare Nord-Est și va oferi siguranță rutieră pentru toți cei care se vor deplasa spre Moldova sau dinspre județele din Nord-Est spre capitală și sudul țării“, a declarat deputatul PSD Dan Șlincu.
Din punctul de vedere al transportatorilor şi al logisticii, Autostrada A7 va avea un impact foarte mare pentru că va fi o adevărată gură de oxigen pentru toată regiunea, prin reducerea costurilor și a timpilor de așteptare.
În acest an, în România vor fi deschise cele mai multe lucrări pentru construcția de autostrăzi. Cele mai multe dintre acestea vor beneficia de finanțare din fonduri europene. Această performanță a fost posibilă și datorită modificărilor promovate de ministrul Sorin Grindeanu și parlamentarii PSD în legislația achizițiilor publice, prin care s-a redus semnificativ perioada pentru contestarea licitațiilor și au fost restrânse mai multe termene din procesul de atribuire a contractelor.
„Alături de colegii mei de la PSD Botoșani vom susține la nivel parlamentar toate proiectele de lege care să pună cât mai rapid zona Moldovei și județul Botoșani pe harta investițiilor în infrastructură și să reducă cât mai mult decalajul dezvoltării economice între zona de nord-est și restul țării. Angajamentul nostru și al colegilor din Guvern este acela de a susține și de a stimula realizarea investițiilor publice în infrastructură, finanțate din bani europeni și investițiile la nivel local”, a completat deputatul social-democrat botoșănean.
(Comunicat PSD Botoșani)
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Se caută medic pentru cea mai sensibilă secție de la Spitalul Județean
Oana Sava
Nov 23, 2024
Investiții făcute de echipa PSD în sistemul educațional botoșănean
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două incendii NOAPTEA TRECUTĂ la Botoșani: S-a intervenit de urgență
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
COD GALBEN la Botoșani: Meteorologii avertizează asupra rafalelor puternice de vânt
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024