Dan Lungu la Botoșani: Ceea ce sunt astăzi datorez în bună parte profesorilor mei care au avut răbdarea să mă descopere, să mă încurajeze – GALERIE FOTO&VIDEO

În cadrul manifestărilor care s-au derulat pe parcursul acestei săptămâni, organizatorii au inclus și secțiune dedicată ”Rolului CDI în viața școlii”.

Sâmbătă, 21 de mai, Casa Corpului Didactic a prilejuit o întâlnire cu scriitorul Dan Lungu. Moderatoarea secțiunii a fost prof. Isabella Cantemir, iar invitată în eveniment, din partea gazdelor, poeta și profesoara Mihaela Arhip, cea căreia i-a revenit misiunea de a-l prezenta pe autorul cunoscutului roman ”Sunt o babă comunistă”.

În fața unui public numeros, format în cea mai mare parte din profesori, dar și un grup de elevi, Mihaela Arhip a construit un parcurs prin opera lui Dan Lungu, incluzând deopotrivă și o serie de date biografice, menite să evidențieze apartenența scriitorului la meleagurile botoșănene, meleaguri care se regăsesc nu de puține ori în pagini de carte.

Mihaela Arhip a început prin a-l prezenta pe Dan Lungu drept ”unul dintre cei mai de succes autori români din literatura post-decembristă, romanele sale fiind traduse în peste cincisprezece limbi”.

Născut în Botoșani, fost elev al Liceului „A.T. Laurian”, Dan Lungu a plecat către Iași - ”oraș cu care a ajuns să se identifice în activitatea profesională de-a lungul anilor” - urmând acolo studiile de licență la Facultatea de Filosofie și Stiințe Social-Politice - secția Sociologie - Politologie, de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”.

Dan Lungu este profesor, dar este deopotrivă și poet, prozator, dramaturg, ”meritele fiindu-i recompensate cu numeroase premii şi distincţii”. A condus Muzeul Național al Literaturii Române din Iași (2013-2017) și este conferențiar universitar doctor la Catedra de Sociologie a Facultății de Sociologie și Științe Social - Politice de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iași.

Iar din 2001, are și statut de membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Cu scurte, dar concise prezentări, Mihaela Arhip a refăcut traseul scriitoricesc al lui Dan Lungu, de la debutul editorial din 1996, cu volumul de versuri „Muchii”, până la cea mai recentă apariție ce poartă semnătura autorului botoșănean.

Cele două volume de proză scurtă - „Cheta la flegmă” şi „Proza cu amănuntul” -, cu o oprire bine meritată asupra primului roman - „Raiul găinilor” – considerat de către Mircea Iorgulescu „o metaforă epică în totul comparabilă cu aceea cinematografică propusă de Emir Kusturiţa în memorabila viziune a subteranei din Underground”.

Mihaela Arhip aduce apoi în atenție volumul de proză scurtă „Băieţi de gaşcă”, ”în povestirile căruia viaţa este ca un teatru, demontat piesă cu piesă”. Următoarele trei romane incită prin autenticitate şi cititorul redescoperă stilul inconfundabil, continuă Mihaela Arhip. Este vorba despre „Sunt o babă comunistă” (”o privire în oglinda unui trecut pe care personajul principal nu ştie dacă trebuie sau doar vrea să-l uite”), „Cum să uiţi o femeie” (”tulburător şi amuzant”), şi „În iad toate becurile sunt arse” (”o redescoperire a sinelui, pierdut undeva, în fâşia subţire dintre copilăria şi adolescenţa cu miez savuros şi maturitatea anostă”).

Urmează „Fetiţa care se juca de-a Dumnezeu”.

”Rămâne favoritul meu, un roman surprinzător, străbătut de un umor de calitate, care explorează, prin ochii inocenţi ai Rădiţei şi ai mamei sale, emigraţia temporară, fenomen care a marcat profund România postcomunistă”, spune Mihaela Arhip.

Trecând apoi la romanul „Pâlpâiri”, considerat a fi „o privire nouă, ludic-epistemologică, asupra satului românesc contemporan”.

O revenire la proza scurtă, cu „Părul contează enorm”, pentru ca apoi să vedem pe rafturile livrăriilor un alt roman, „Vlogger la 13 ani sau buncărul cu bunătăţi”, urmat de „Şoferul din Oz”, un roman în care ”povești de dragoste și de familie sunt inserate pe fundalul unei radiografii a puterii, într-un timp şi un spaţiu în care lupta personajului principal pentru cucerirea normalității pendulează între dramatism şi fragilă duioşie”.

”Am rămas profund botoșănean, se vede și în cărțile mele”

Cu ”cărțile pe masă”, la propriu, scriitorul Dan Lungu a oferit apoi audienței o altă perspectivă a ceea ce înseamnă creație, scriitor în raport cu cititorii, dar și cu industria cărții.

”Îmi face mare plăcere să vin la Botoșani, mulțumesc foarte mult pentru invitație. Am rămas profund botoșănean, asta se vede și în cărțile mele. Cine este atent recunoaște străzi, locuri, biografii sau întâmplări din Botoșani, toposuri consacrate”, a început Dan Lungu.

Întâlnirea cu profesorii nu avea cum să nu producă sentimente de nostalgie, de recunoștință față de dascălii de demult.

”Pentru că suntem la Casa Corpului Didactic, vreau să aduc un omagiu profesorilor mei. Eu vin dintr-o familie destul de modestă, părinții mei erau muncitori și dacă sunt ceea ce sunt astăzi, în bună parte sunt grație profesorilor mei care au avut răbdarea să mă descopere, să mă încurajeze, să îmi împrumute cărți. În fine, să aibă răbdare să îi bat la cap, pentru că orice copil sau adolescent poate fi extrem de pisălog sau nesuferit. Acum îmi dau seama, pentru că am și eu un adolescent acasă. Aduc un omagiu profesorilor mei, doamna Covataru, care mi-a fost profesoară în gimnaziu, domnul Dumitru Țiganiuc, care mi-a fost profesor de română la Laurian și la cenaclul căruia am mers ani de zile în acea bibliotecă foarte rece iarna, că stăteam îmbrăcați. Am o fotografie de atunci, eram îmbrăcați cu haine groase și cu mănușile în mâini, stăteam și discutam poezie. Asta mi se pare minunat acum. Astăzi sunt toate condițiile, dar nu mai discuți poezie, asta este marea problemă”,

Dan Lungu, scriitor

Însă a mai existat o ”școală” care și-a pus amprenta pe opera viitorului romancier:

”Cenaclurile la care am fost, cenaclul de la Casa Tineretului, Poesis, unde era un Viorel Ilișoi, foarte în vogă astăzi și foarte bun, apoi la Agora, cu regretatul Horațiu Ioan Lașcu. Era o viață culturală în care m-am integrat din mers. Combinam la un moment dat viața literară ieșeană cu cea botoșăneană sau cu cea bucureșteană atunci când mai mergeam pe la Cenaclul de Luni. Nu m-am desprins niciodată de Botoșani și mereu mă întorc cu mare plăcere. Mă întâlnesc cu intelectualii la care țin și cu care discut și facem proiecte împreună. Când era Cristian Bădiliță aici ne vedeam foarte des…”.

Opera lui Dan Lungu, nu este nici un secret, se hrănește din realitate. De aceea el este familiar și, în relație cu cititorul, dezvoltă o complicitate în lipsa căreia, probabil, romanele scriitorului botoșănean ar fi cuprins doar tușe documentar-recuperatorii, fără încărcătura emoțională. O perioadă pe care el însuși a cunoscut-o – cea a comunismului – devine sursă de inspirație și de respirație scriitoricească.

”Cea mai botoșăneană carte a mea este Raiul găinilor. Este o carte care se întâmplă la mine în mahala. Fusesem plecat o perioadă mai lungă de acasă, cu studii, și când m-am întors după 90 în Luizoaia, fosta Salcâmilor, am văzut că apăruseră multe schimbări. Și atunci mi-am spus că ce se întâmplă aici, pe strada asta, e un ecou a ceea ce se întâmplă în toată țara. Discuții despre privatizare, despre Occident, despre comunism, de ce l-am omorât pe Ceaușescu, ce se întâmplă cu fabricile, ce se întâmplă cu șomerii… Oamenii, dispariția caselor, apariția vilelor, o întreagă metamorfoză a anilor 90 pe care îmi era ușor să o observ și grație formației de sociolog. Mi-am zis că voi scrie o nuvelă despre asta. Nuvela s-a transformat pe măsură ce am început să scriu, m-am amuzat eu însumi teribil...”,

Dan Lungu, scriitor

Un roman care nu avea cum să treacă neobservat, dar un roman care, din păcate, spune chiar autorul său, avea să fie eclipsat de ”Sunt o babă comunistă”.

Cum a ajuns Dan Lungu să își ”eclipseze” propria operă cu un nou roman? Cum și de unde a plecat povestea ”babei comuniste”.

De la ”un interviu cu o bătrână care spunea ce mult îl regretă pe Ceaușescu”, explică simplu scriitorul. Un interviu pe care, mai mult, îl realiza în calitate de proaspăt sociolog.

”Făceam o cercetare despre viața de zi cu zi în întreprinderea socialistă, în calitate de sociolog, și făcusem deja 7-8 interviu care erau cam standard. Da, era greu în comunism, era frig, stăteam la cozi, nu puteai să călătorești, toate semănau între ele. Până am întâlnit această bătrână, era singură, nu prea avea cu cine vorbi. Eu eram proaspăt absolvent de facultate. Și mi-a spus: stai să-ți povestesc ce bine am dus-o eu în comunism! Prima dată am crezut că glumește, că mă încearcă, să vadă ce spun eu. Dar ea regreta pe bune perioada comunismului. Eram furios, pentru că metoda sociologică nu te lasă să intervii, să comentezi subiectul, tu ești acolo doar pentru a afla punctul de vedere al celuilalt, te înarmezi cu răbdare, stai și asculți, înregistrezi. Nu e treaba ta nici să faci morală, nici să contrazici. Tăceam, dar mi se părea inacceptabil să spui că a fost comunismul bun”,

Dan Lungu, scriitor

Scrierea cărții ”Sunt o babă comunistă” a început la Paris, acolo unde, de altfel, i se solicitase să scrie ”al doilea volum” la ”Raiul găinilor”.

”Subiectul chiar acesta este: cum poți regreta o perioadă neagră, de dictatură. Astăzi este un subiect discutat, acceptat, democratizat, discuțiile sunt publice, nu se mai sfiește nimeni să spună: da, erau și lucruri bune în vremea comunismului, dar atunci când a apărut cartea era un subiect despre care oamenii vorbeau mai cu jenă. Cartea a avut cumva darul de a aduce un subiect care era mai underground în dezbatere publică. De aici, probabil, succesul cărții, plus tratarea echilibrată a subiectului. Nu e nici o carte nostalgică, nici o carte care pune la colț comunismul”,

Dan Lungu, scriitor

”Sunt o babă comunistă” a devenit, în timp, și o carte cu valoare de document social.

Dar, spune Dan Lungu, a fost în același timp o ”carte care a atârnat ca o piatră de moară, într-un fel, în cariera mea”.

”Tot succesul acesta este foarte bun, pe de o parte, dar e și foarte rău, pe de altă parte. Pentru că tentația ta e, după aceea, să scrii în continuare în aceeași manieră, pentru că dacă ai avut succes vrei să repeți formula pentru că, pentru un scriitor, e moarte curată. Dacă devine manierist își ucide toată creativitatea. Pe de altă parte, riscul este să devii autorul unei singure cărți. Indiferent ce mai scrii după aceea – cum relativ simt că mi se întâmplă – oriunde mergi ți se spune: A, știu cine ești, autorul cărții ”Sunt o babă comunistă”. Dar am mai scris vreo cinci cărți după aceea. E o carte pe care trebuie să o depășesc. Până nu se va face un film după o următoare carte probabil că nu scap de imaginea acestei cărți”,

Dan Lungu, scriitor

Într-un material viitor vom reveni cu notații cu privire la dezbaterea care a avut loc sâmbătă, la Casa Corpului Didactic, despre misiunea scriitorului, dar și marginalii la sesiunea de întrebări și răspunsuri care a urmat.