Tânărul Daniel Câșlariu din Trușești a luat parte la ședința ordinară de Consiliu Județean, această întrunire fiind una publică. Deși inițial președintele CJ, Costică Macaleți arăta că nu va avea drept la cuvânt, într-un final și-a schimbat decizia.
Daniel Câșlariu a venit în fața consilierilor județeni, după ce, în ciuda promisiunilor privind activitatea de plombare a drumurilor județene către sud, gropile au rămas la locul lor.
A adus cu el mai multe fotografii prin care arată situația pe aceste drumuri și care pot fi vizionate în galeria foto.
„Dlor consilieri, nu știu dacă dvs cunoașteți problema acestor drumuri. Este o situație revoltătoare, nu se face nimic, ni s-au promis multe. Am aici niște fotografii făcute chiar ieri și aș vrea să vi le arăt și dvs și aș vrea să vă întreb cu ce v-am greșit noi, cu ce v-am greșit să ne țineți așa? Cu ce am greșit noi că trebuie să circulăm în fiecare zi pe acest drum, cu ce am greșit noi că trebuie să plătim roviniete.
Vreau să vedeți cum arată un drum în 2019. Oameni buni, nu se poate așa ceva! Eu v-aș invita pe toți, dacă aveți curajul, să veniți cu mine să vedeți cum arată un drum. Vreau să vă întreb pe dvs când luați măsuri, când încep măcar plombările. Vi se pare normal?”,
Daniel Câșlariu
Tânărul a încercat să dea fotografiile din mână în mână, consilierilor județeni. S-a întors inclusiv spre partea sa stângă unde se aflau aleșii liberali: „Noi știm cum arată, dați în partea cealaltă (nr. la consilierii PSD), că noi suntem ăștia care vă susținem”, i-a replicat Ada Macovei, consilier județean PNL.
Și Costică Macaleți i-a răspuns la interpelare.
„Noi am scos la licitație drumul, nu s-a prezentat niciun constructor, pe data de 9 septembrie se deschid ofertele din partea constructorilor. Și să sperăm că dacă nu sunt contestații în această toamnă să ne apucăm de drum. Până atunci facem lucrări de întreținere la drum, știu despre ce vorbiți. Primul vot pentru acest drum s-a dat de către vechiul executiv și acum puneți în balanță durata proiectării, durata obținerii avizelor și colac peste pupăză nu s-a prezentat nimeni la licitație. Plombăm, facem întreținere până va intra constructorul de execuție lucrări pe fonduri europene”,
Costică Macaleți, președinte Consiliu Județean.
Replica a fost că aceste cuvinte sunt deja cunoscute pentru că au tot fost repetate în ultimele luni de zile, însă situația pe drumurile județene rămâne aceeași.
„Eu știu chestiile astea, eu vreau ca dvs să puneți presiune, aveți o putere să insistați, să vină măcar să plombeze, să faceți ceva pentru noi. Noi v-am votat și toți cei care stați aici, stați pe scaunele astea datorită nouă, faceți ceva pentru noi. Eu nu am venit aici să vă zic că dvs sunteți vinovat, eu am venit aici să vă rog pe dvs să faceți ceva, oameni buni. Îmi cer scuze, cum se face că de fiecare dată când avem un protest dvs plecați în concediu, respectul față de noi trebuie să-l aveți”,
Daniel Câșlariu
Costică Macaleți i-a replicat că la primul protest a fost prezent la birou, nefiind plecat în concediu și imediat a declarat închisă ședința.
Tânărul din Trușești a arătat că mai așteaptă o lună de zile și în cazul în care din nou, nu se plombează găurile din sudul județului, va trece la blocarea centrului comunei și își va asuma inclusiv amenda, dacă se va lua această măsură.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024