Singurul care s-a arătat interesat să ia cuvântul la ceremonia de învestire a președintelui Consiliului Județean Botoșani și a noilor consilieri a fost liderul Asociației Grup Civic.
A fost prezent în sală la invitația Doinei Federovici care i-a transmis indirect că își dorește mai degrabă să aibă în el un partener și nu un adversar.
”Vin în fața voastră, oameni buni, să vă rog, să vă faceți munca cum nu și-a făcut altcineva, niciodată. Să rămâneți în istoria Botoșaniului, să implementați acel drum strategic care este marea mea problemă pentru că au trecut ani de zile și nu s-a făcut nimic. Vă rog din suflet, prima voastră grijă să fie acest proiect, să îl duceți la bun sfârșit. Să vă îndreptați atenția către partea socială, către acei oameni care sunt uitați de toți. Sunt foarte mulți oameni în județ, credeți-mă că am ajuns și le-am văzut necazurile și am văzut că mulți primari nu și-au făcut treaba”,
Daniel Câșlariu, președintele Asociației Grup Civic
Tânărul din Trușești a mai transmis că singurul lucru pe care și-l dorește este ca și județul nostru să iasă din sărăcia în care a fost menținut atâția ani de zile, cu sau fără voia celor care l-au condus.
„Îmi doresc din suflet să fie prima și ultima mea intervenție aici pentru că vreau la sfârșitul mandatului dv. să vă felicit pentru ce ați făcut pentru județul nostru. Suntem un județ care stăm între alte două județe foarte bine dezvoltate, dar noi am rămas în urmă. Vreau că voi să fiți eroii noștri de aceea v-am acordat votul nostru de încredere. Vreau, d-na președinte să vă ocupați cum ați spus, de sănătate, să nu mai iasă medicii și asistenții să roage ONG-urile și patronatele să ajute. Este de datoria dv. să interveniți”,
Daniel Câșlariu, președintele Asociației Grup Civic
ONG-istul a cerut sprijin din partea policienilor pentru susținerea proiectelor sale sociale și implicit a botoșănenilor aflați în necaz, subliniind faptul că: „Pe mine nu mă interesează partidul, ci omul” și că este nevoie „să facem din județ ceea ce nu a fost niciodată, un județ prosper”.
Intervenția sa a fost aplaudată de cei din sală și chiar mai mulți primari l-au aprobat din capete.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024